Politica de confidenţialitate
The Third Man

The Third Man (1949)

In The Third Man (1949), probabil cel mai bun thriller britanic din era postbelica, regizorul Carol Reed si scenaristul si romancierul Graham Greene infatiseaza o fabula a coruptiei morale intr-o lume de o complexitate vizuala aproape bizantina: strazile si ruinele Vienei ocupate. Este o Viena departe de erotismul exuberant al lui Ernst Lubitsch sau de eleganta nostalgica si de frumusetea melancolica a lui Max Ophüls.

Decadenta si putregaiul au patruns pana in sufletul orasului, otravindu-l, nelansand aproape nimic nepatat. Aceasta Viena este mediul filmului atat de dens evocator si obsedant precum Casablanca (1942) lui Curtiz sau Marocco (1930) al lui Sternberg – dar, spre deosebire de acestea, este in primul rand adevarata Viena, adevaratele strazi si adevaratele probleme: filmat de Reed si de cameramanul Robert Krasker intr-un stil atat de frapant (compozitii tesite aproape constant si distorsiuni de obiectiv cu unghi larg) incat ii confera o patina de cosmar.

Prin acest peisaj macabru – peste care cobza legendara a lui Anton Karas suna cu o eleganta ironica – se deruleaza povestea. Un romancier american naiv si prostut, Holly Martins (un specialist in westernurile in stil Zane Grey) urmareste criminalii celui mai bun prieten al sau, Harry Lime; se cearta cu cinicul maior de politie Calloway; il vaneaza pe cel „de-al treilea om“ misterios care a fost martor la moartea lui Harry; si se indragosteste fara speranta de amanta lui Harry, Anna. In cele din urma, in doua cadre simbolice – roata de targ care troneaza asupra orasului si haosul obscur al canalizarii – Holly ajunge fata in fata cu raul suprem, tradarea suprema: atat a lui Harry, cat si a sa.

The Third Man este unul dintre acele filme rare care capteaza publicul instantaneu si a fost privit ca un clasic al genului aproape de la prima lansare. Marcheaza una dintre acele coincidente neobisnuite de scenariu, regizor, subiect, distributie si decor – si, bineinteles, muzica – in care totul functioneaza impecabil.

Scenariul lui Graham Greene, bazat pe propriul roman, este o evocare geniala a luptei urbane dintre bine si rau, cu o cota numai buna de drama, atmosfera, actiune, personaje bogate si constructie tensionata. Ansamblul actoricesc este superb, cu o combinatie de americani si europeni in distribuitie care creaza un echilibru ideal: Trevor Howard in rolul pragmaticului si necrutatorului Calloway; Bernard Lee in rolul blandului sergent Paine; Wilfred Hyde-White in rolul lui Crabbin, antreprenorul literar usor stricat; Ernst Deutsch in rolul sinistrului baron Kurtz; Alida Valli, emanand un romantism fatalist in rolul Annei; si cei doi refugiati din Citizen Kane (1941), Orson Welles si Joseph Cotten, in rolul a doi vechi prieteni sfasiati, partea intunecata si lumina, Harry si Holly – numele lor sunt atat de similare, incat Anna de multe ori le confunda.

Interpretarea relativ scurta a lui Welles in rolul lui Harry Lime este perfectiunea intruchipata: aspectul usor condescendent, afectuos si uimit cu care il intampina pe Holly; fluenta criminala a povestii sale machiavelice despre ceasul cu cuc (scrisa de Welles insusi); sau disperarea salbatica cand se zbate in canalizare. Un joc magnific, extrem de incarcat. Ce mai, un film pe care daca nu l-ati vazut inca merita sa il cautati!


Print Friendly, PDF & Email
Citeşte şi
Night and Fog (1955)