The Third Man (1949)

In The Third Man (1949), probabil cel mai bun thriller britanic din era postbelica, regizorul Carol Reed si scenaristul si romancierul Graham Greene infatiseaza o fabula a coruptiei morale intr-o lume de o complexitate vizuala aproape bizantina: strazile si ruinele Vienei ocupate. Este o Viena departe de erotismul exuberant al lui Ernst Lubitsch sau de eleganta nostalgica si de frumusetea melancolica a lui Max Ophüls.

Decadenta si putregaiul au patruns pana in sufletul orasului, otravindu-l, nelansand aproape nimic nepatat. Aceasta Viena este mediul filmului atat de dens evocator si obsedant precum Casablanca (1942) lui Curtiz sau Marocco (1930) al lui Sternberg – dar, spre deosebire de acestea, este in primul rand adevarata Viena, adevaratele strazi si adevaratele probleme: filmat de Reed si de cameramanul Robert Krasker intr-un stil atat de frapant (compozitii tesite aproape constant si distorsiuni de obiectiv cu unghi larg) incat ii confera o patina de cosmar.

Prin acest peisaj macabru – peste care cobza legendara a lui Anton Karas suna cu o eleganta ironica – se deruleaza povestea. Un romancier american naiv si prostut, Holly Martins (un specialist in westernurile in stil Zane Grey) urmareste criminalii celui mai bun prieten al sau, Harry Lime; se cearta cu cinicul maior de politie Calloway; il vaneaza pe cel „de-al treilea om“ misterios care a fost martor la moartea lui Harry; si se indragosteste fara speranta de amanta lui Harry, Anna. In cele din urma, in doua cadre simbolice – roata de targ care troneaza asupra orasului si haosul obscur al canalizarii – Holly ajunge fata in fata cu raul suprem, tradarea suprema: atat a lui Harry, cat si a sa.

The Third Man este unul dintre acele filme rare care capteaza publicul instantaneu si a fost privit ca un clasic al genului aproape de la prima lansare. Marcheaza una dintre acele coincidente neobisnuite de scenariu, regizor, subiect, distributie si decor – si, bineinteles, muzica – in care totul functioneaza impecabil.

Scenariul lui Graham Greene, bazat pe propriul roman, este o evocare geniala a luptei urbane dintre bine si rau, cu o cota numai buna de drama, atmosfera, actiune, personaje bogate si constructie tensionata. Ansamblul actoricesc este superb, cu o combinatie de americani si europeni in distribuitie care creaza un echilibru ideal: Trevor Howard in rolul pragmaticului si necrutatorului Calloway; Bernard Lee in rolul blandului sergent Paine; Wilfred Hyde-White in rolul lui Crabbin, antreprenorul literar usor stricat; Ernst Deutsch in rolul sinistrului baron Kurtz; Alida Valli, emanand un romantism fatalist in rolul Annei; si cei doi refugiati din Citizen Kane (1941), Orson Welles si Joseph Cotten, in rolul a doi vechi prieteni sfasiati, partea intunecata si lumina, Harry si Holly – numele lor sunt atat de similare, incat Anna de multe ori le confunda.

Interpretarea relativ scurta a lui Welles in rolul lui Harry Lime este perfectiunea intruchipata: aspectul usor condescendent, afectuos si uimit cu care il intampina pe Holly; fluenta criminala a povestii sale machiavelice despre ceasul cu cuc (scrisa de Welles insusi); sau disperarea salbatica cand se zbate in canalizare. Un joc magnific, extrem de incarcat. Ce mai, un film pe care daca nu l-ati vazut inca merita sa il cautati!


Print Friendly, PDF & Email

Leave a comment