Politica de confidenţialitate
Jour de fete

Jour de fete (1949)

Daca i-ai fi spus lui Jacques Tati ca zborul sau a fost amanat, ar fi raspuns: nemaipomenit – si si-ar fi gasit un loc din care sa vada ceea ce el considera a fi „cel mai bun film al anului“: oamenii in miscare. Observarea i-a oferit regizorului toate materialele necesare pentru cele patru filme pe care le-a facut in decurs de trei decenii. Lui Tati ii placea sa se numeasca „Don Quijote al cinemaului“, care surprinde combinatia sa de idealism, imaginatie si generozitate. Monsieur Hulot, creatia sa comica, fermecatoare si modesta, este personajul cu care el este de cele mai multe ori, si cu drag, asociat. Dar opera lui Tati nu poate fi redusa doar la personajul cu pantaloni prea scurti. Filmele sale – de la burlescul debut Jour de fête din 1949 pana la modernismul puternic stilizat al Play Time din 1967 – s-ar putea sa nu aiba un mesaj intelectual, dar sunt martori incantatori ai Frantei din a doua jumatate a secolului 20.

Jacques Tati a dezvoltat un tip special de elemente comice „mute“. In Jour de fête, compozitorul Jean Yatove a descris bogat aventurile eroilor si a pus bazele viitorului discurs muzical al lui Tati prin utilizarea instrumentelor considerate tipic franceze (acordeonul, trompeta, flautul, xilofonul, coardele si flasneta). Dar, la fel ca si alte filme regizate de Tati, si acesta este plin de zgomote si sunete de animale, dialogul fiind limitat, neimportant si uneori neclar; chiar si muzica este mai inteligibila decat dialogurile.

Jour de fête este o balada rurala pe bicicleta, cu Tati in rolul postasului local François, de un entuziasm minunat, dar cu o inclinatie spre intarzierea livrarii scrisorilor pentru o bautura rapida si un scurt jive in cafeneaua centrala a satului. Dar este un om mandru, iar atunci cand prin sat incepe sa circule un zvon despre postasii super-eficienti din America (prezentati la cinematograful improvizat cu ocazia sarbatorii ce se desfasoara in piata centrala a satului), François incearca din rasputeri sa se ridica la nivelul acestora. Burlesc si plin de spirit, Jour de fête si-a gasit un public generos imediat dupa lansare: publicul francez a fost bucuros sa uite de problemele de dupa razboi, iar publicul international, fermecat in egala masura, a fost incantat sa descopere un nou regizor de chintesenta franceza.

Jour de fête contrasteaza un ritm si un mod de viata cu altul – mai rapid, mai productiv, simplificat – iar aceasta opozitie revine in fiecare film realizat de Tati. Dar nu este o miscare reactionara la adresa nenorocirilor aduse de modernitate. O astfel de lectura ideologica – Tati a fost vazut atat ca revolutionar, cat si conservator, un critic la adresa progresului si a capitalismului american – este contrazisa de forma filmelor. Tati a experimentat si a stapanit cele mai noi tehnologii. In Jour de fête a marsat pe burlescul mut, dar a exploatat si toate posibilitatile sunetului post-sincronizat, incorporand zgomote atent alese – clopotele bisericii, roti de bicicleta, cantatul cocosului, zumzetul de albine – pentru a atrage atentia publicului. Filmul a fost primul din Franta filmat pe pelicula color, insa laboratoarele nu au putut developa negativul pana in 1995.


http://youtu.be/C3StZX8ZwOM

Print Friendly, PDF & Email
Citeşte şi
Bicycle Thieves (1948)