The Searchers (1956)

Niciun alt western regizat de John Ford nu a atras atata atentie din partea criticilor ca The Searchers (1956) si multi dintre acestia recunosc importanta muzicii pentru semnificatia generala a filmului. Coloana sonora pentru The Searchers a fost produsa intr-o perioada in care muzica era supusa unei presiuni imense la Hollywood in vederea imbunatatirii sunetului.

John Ford a spus la un moment dat ca prefera „muzica buna“ in locul „dialogului prost“, dar antipatia sa pentru varianta inversa a ramas legendara. L-a mustrat pe Peter Bogdanovich in faimosul lor interviu spunandu-i: „Urasc muzica in filme – cate un pic din loc in loc, la sfarsit sau la inceput“. Acest comentariu ofera un punct de plecare provocator pentru o discutie despre implicarea lui Ford in coloanele sonore ale filmelor sale. La fel ca multe dintre declaratiile sale, aceasta mai mult complica decat sa elucideze lucrurile. Este dificil sa autentifici autorul, muzicii sau al altor elemente, intr-un sistem de studio recunoscut pentru rezistenta fata de recunoasterea realizarilor individuale.

In cazul The Searchers exista dovezi puternice care sugereaza ca „finisarea“ muzicii a fost supravegheata indeaproape de Ford. Max Steiner, care s-a ocupat de aranjarea coloanei sonore, s-a suparat cand a aflat ca munca sa fusese editata fara sa stie. O scrisoara de la C.V. Whitney adresata lui Steiner face trimitere la ingrijorarile acestuia: „Te pot asigura ca rezultatul final este tipic american. Sunt sigur ca asta este ceea ce a vrut Dl. Ford sa obtina si cred ca a reusit. In ceea ce ma priveste, iti inteleg criticile. Sunt multumit, totusi, ca atmosfera de realitate din film este favorizata de decupajul realizat de Dl. Ford“. Rezultatul pune mai mult in valoare muzica de sorginte americana si ii ofera filmului un sunet mai liniar decat il crease initial Steiner.

Participarea lui Ford in procesul de realizare a scenariului pentru The Searchers a fost „foarte intens“, dupa spusele lui Arthur Eckstein, iar registrele de productie indica o implicare similara si la nivel de muzica. Cand Ethan era inca Amos (numele original din romanul lui Alan LeMay), iar selectia distributiei de abia incepuse, Ford includea deja selectii muzicale in notele adresate scenaristului Frank Nugent si producatorului Patrick Ford.

Pentru scena nuntii, spre exemplu, Ford a sugerat melodiile Blue Bonnet, The Yellow Rose of Texas si The Bonnie Blue Flag. Nici The Bonnie Blue Flag, nici Blue Bonnet nu au fost folosit pentru secventa nuntii (au fost inlocuite cu melodia Jubilo), dar The Bonnie Blue Flag si-a gasit totusi un loc in film, chiar in secventa de inceput. The Yellow Rose of Texas poate fi auzita exact in locul sugerat de Ford – cand nuntasii asteapta sosirea lui Laurie.

Studioul chiar a mentionat participarea lui Ford, creditandu-i alegerea The Yellow Rose of Texas pentru „nostalgica scena de dans“, notand ca Ford „a ales cantecul sentimental dintre zeci de alte favorite din colectia sa de muzica Americana“.

Nu fi egoist...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someoneShare on TumblrDigg thisShare on Reddit

Leave a comment

13 + 2 =