Misticul True Detective si blues-urile sale

True Detective (2014), o nouă serie antologică lansată de HBO la începutul acestui an, a fost întâmpinată cu laude de criticii de film. Drama filosofică, scrisă de Nic Pizzolatto şi regizată de Cary Fukunaga, îi are ca protagonişti pe Matthew McConaughey şi Woody Harrelson, în rolul detectivilor din Louisiana Rustin Cohle şi Martin Hart. Serialul urmăreşte vânătoarea unui criminal în serie, precum şi luptele purtate de cei doi detectivi cu demonii interiori şi cu familia.

Atmosfera deprimantă a seriei este încadrată de o coloana sonoră bine meşteşugită. Muzica este selectată de nimeni altul decât T Bone Burnett, producătorul şi muzicianul premiat cu Oscar în 2010 pentru muzica din Crazy Heart (2009).

„Am un trecut lung cu filmele poliţiste – aproape la fel de lung ca cel pe care îl am cu rock ‘n’ roll-ul“, spune Burnett, într-un interviu acordat publicaţiei Mother Jones. „Întotdeauna am fost interesat de criminalitate şi de adevăraţii criminali. Dacă îmi asculţi albumele, cum este Criminal Under My Own Hat, poţi simţi acest lucru. Îmi plac Chandler [Raymond Chandler n.red.] şi Hammett [Dashiell Hammett n.red.]; îmi plac filmele poliţiste“.

Lista de realizări a lui Burnett este foarte variată: el a fost directorul muzical al fantasticului spectacol televizat, alb-negru, susţinut de Roy Orbison în 1988 şi a cântat la chitară, în turnee, cu Bob Dylan, spre exemplu. Mai recent, Burnett şi-a atras şi mai multă notorietate prin coloanele sonore, de la O Brother, Where Art Tho? (2000) şi până la The Hunger Games (2012).

Când Burnett a început să răsfoiască scenariul de 500 de pagini al primului sezon din True Detective (fiecare sezon spune o poveste diferită, iar primul se întinde pe opt episoade) s-a îndrăgostit instantaneu de personaje şi de dialog. Mai mult decât atât, el a simţit o conexiune artistică faţă de material. „A fost ca citirea unui roman bun. Chiar de la început, când am citit descrierea unui câmp incendiat, mi-a fugit gândul la coperta albumului meu Tooth of Crime, şi mi-am spus, «Tipii aştia mi-au ascultat telefonul!»“, povesteşte Burnett.

Afecţiunea lui Burnett faţă de această serie televizată se poate observa şi din selecţia sa muzicală, care este ca un amestec de blues-uri sinistre şi muzică gospel. Când a început să lucreze la acest proiect, el şi Pizzolatto au căzut de acord că ar trebui să existe o politică neoficială de a devia direcţia coloanei sonore de la blues-urile de mlaştină specifice statului Louisiana şi de la muzica Cajun, pentru că deja exista o suprasaturare pe acest segment, după cum spune Burnett. Coloana sonoră include piese precum Bring It To Jerome, de Bo Diddley, Clear Spot, de Captain Beefheart şi Magic Band, Stand By Me, de The Staple Singers, şi Honey Bee (Let’s Fly to Mars), de Grinderman. „E ca şi cum ai realiza coloana sonoră a unui film de opt ore“, adaugă Burnett.

Pe lângă selecţia muzicală, Burnett a apelat şi la muzică originală. Până acum, el a compus o piesă pentru artista de jazz Cassandra Wilson şi alta pentru cântăreţul la banjo Rhiannon Giddens de la Carolina Chocolate Drops. Pentru aceasta din urmă, Burnett cântă la un sintetizator analog Swarmatron, pe care el îl numeşte „un instrument înfricoşător, enorm“. Dar în alegerea melodiilor pentru True Detective, Burnett spune că nu a căutat inspiraţie în alţi exponenţi ai genului, precum Chinatown (1974) sau Zodiac (2007). „Totul se învârte în jurul personajului. Profunzimea personajului dă măsura muzicii pe care o foloseşti. Deci, tot ce trebuie să fac este să îmi imaginez ce ascultă ele şi ce poveşti huruie în capul lor. Cum lămureşti acest aspect? Cum le faci să rezoneze? Prin includerea melodiilor în naraţiune.“

În episodul pilot, Hart îşi vizitează amanta. „Ea este tânără şi am vrut să o fac cât mai interesantă posibil, aşa că i-am dat să asculte nişte melodii interesante pentru a rafina personajul. Într-un final am rămas la piesa Train Song, de Vashti Bunyan.“ În ceea cel priveşte pe detectivul Cohle, când acesta stă aplecat asupra a zeci de documente şi fotografii cu victimele criminalului, în dormitorul său slab iluminat? „E singur într-o cameră şi se uită la fotografii cu femei moarte – ce fel de muzică ar asculta? Ei bine, cu siguranţă nu va asculta melodii despre camioneta sa sau muzică despre cât de strâmţi îi sunt blugii sau muzică despre cât de multă bere a băut înainte să se urce în camionetă! O să asulte nişte Captain Beefheart.“

Burnett asigură telespectatorii că True Detective nu este doar o saga cu criminali în serie, ci un comentariu puternic cu privire la caracteristicile moderne ale unei Americi golite de substanţă. „Acest serial analizează felul în care suntem acum, într-un mod foarte profund… Eu locuiesc în Los Angeles şi, recent, am condus prin mijlocul ţării şi am fost uimit de ceea ce am văzut. În locuri care au avut odată un scop, au rămas doar o casă de amanet, alături de un magazin de arme, care e lângă un motel, la rândul său vecin cu o benzinărie şi un Walmart chiar la ieşirea din oraş. Sunt oameni care au câte trei slujbe pentru a se susţine şi iau metamfetamine pentru a rezista. Acesta este mijlocul ţării şi este ca o ciumă care se răspândeşte spre exterior. Nu o vedem, dar acest gen de aspecte sunt subliniate în serial. Ţine un discurs foarte puternic.“

Bibliografie

Asawin Suebsaeng, T Bone Burnett on How He Chooses Music For “True Detective”, Mother Jones, 24 ianuarie 2014; Internet: disponibil aici;



Print Friendly, PDF & Email
Nu fi egoist...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someoneShare on TumblrDigg thisShare on Reddit

Leave a comment