Muzica imprevizibila a fiicei lui Kubrick

Muzica de deschidere a Full Metal Jacket (1987), în regia lui Stanley Kubrick, un cântec country de Johnny Wright numit Hello, Vietnam, trasează direcția filmului, la fel cum imnul Funeraliile reginei Maria de Henry Purcell o face pentru A Clockwork Orange (1971) și Dies Irae pentru The Shining (1980). Kubrick apelează la muzica americană, atât diegetic, cât şi non-diegetic, pe tot parcursul Full Metal Jacket, pentru a reaminti publicului că soldaţilor, majoritatea încă adolescenţi, li se cere să îşi dea propriile vieţi şi să ia vieţile altora, deşi încă fac parte din cultura adolescentină reprezentată de melodiile pop.

Kubrick prezintă personajele în timp ce se rad în cap la începutul antrenamentului de bază. El alege să elimine cu totul sunetul aparatelor de ras de pe coloana sonoră, preferând în schimb să aibă muzică. În prima parte a filmului, în care protagonistul, Soldatul Joker (Matthew Modine), participă la tabăra de la Parris Island, South Carolina, peisajul sonor al filmului constă din vocea bubuitoare a instructorului, jucat de sergentul de artilerie R. Lee Enney, și cadențe militare orchestrate. Sergentul cântă cadențe și plutonul repetă după el. După câteva scene cu antrenamentul, tobele preiau cadența și antrenamentul continuă. Atacurile tobelor sunt ascuțite, ceea ce, uneori, le face să sune mai mult a focuri de armă decât a tobe. Bărbații din pluton sunt capabili să se miște în ritm cu cadența, dar un pușcaș marin numit Leonard (Vincent D’Onofrio) nu pare să fi intrat în ritm; rămâne în urmă. Pentru scenele cu Soldatul Joker și Soldatul Pyle (Leonard), sunt introduse cadențe percutante cu alămuri distante. În poligoul de tragere, sunetele focurilor de armă acoperă muzica de pe coloana sonoră. Prima piesă de rău augur de pe coloana sonoră, compusă de Abigail Mead (Vivian Kubrick – fiica lui Stanley Kubrick), apare atunci când Soldatul Pyle este bătut de restul plutonului său. Muzica de acest fel va reveni când Pyle are o cădere nervoasă. Piese asemănătoare apar atunci când plutonul este în Vietnam. Aluzia acestei repetiții sugerează că războiul începe pentru acest pluton atunci când trebuie să se întoarcă împotriva unuia de-al lor spre binele majorității. Alte momente muzicale includ plutonul cântând La Mulți Ani lui Isus de Crăciun și absolvirea, când se aude imnul pușcașilor marini interpretat de Goldman Band.

În ultima noapte de antrenament de bază, Soldatul Joker stă de pază și se aude o piesă de rău augur intitulată Leonard. Piesa dispune de sunete percutante interpretate la intervale neregulate și de o linie melodică imprevizibilă. Pe fundal, este ceva asemănător respirației, aproape la fel ca sunetul unui aparat de respirat din spital. Muzica este tensionată și tulburătoare. Joker îl găsește pe Soldatul Pyle într-o doagă, punând gloanțe în încărcătorul puștii. Când apare sergentul de artilerie, melodia îndepărtată și indistinctă devine mai puternică. Pyle îl împușcă pe sergent și apoi se așază pe o toaletă și se împușcă în gură.

Melodia lui Nancy Sinatra, There Boots Are Made for Walkin’ asigură tranziția de la prima parte a filmului – care se încheie cu sinuciderea Soldatului Pyle – la Vietnam. Începe cu o prostituată care se îndreaptă către Joker. Melodia ar putea fi tema ei, a acestei femei cu atitudine, dar cel mai probabil cizmele din versurile melodiei aparțin acestor soldați care mărșăluiesc prin Vietnam, care, de fapt, calcă peste locuitorii țării. În timp ce melodia se derulează, Joker se târguiește cu femeia asupra prețului. Melodia lasă locul sunetului unui elicopter și unei schimbări de scenă. Melodia Chapel of Love, a celor de la Dixie Cups, cântă în timpul celebrării Noului An Vietnamez (Tet), acompaniind o scenă în cazarmă. În ambele scene, muzica ar fi putut fi cântată pe ecran. Este liniște în dialog și Chapel of Love dispare când soldații părăsesc cazarma pentru luptă. Chapel of Love pare o alegere ironică, de vreme ce piesa vorbește despre dragoste nevinovată și angajamente, în timp ce pe ecran un soldat se uită într-o revistă cu poze nud. Compoziția originală a lui Vivian Kubrick, denumită Ruins, îi urmărește pe Joker și pe colegul său jurnalist Rafterman (Kevyn Major Howard) la o groapă comună. Melodia Wooly Bully, interpretată de Sam the Sham și Pharaohs, acompaniază scena în care Joker se întâlnește cu plutonul lui Cowboy (Arliss Howard), unul dintre prietenii lui Joker din timpul antrenamentului de la Parris Island. În timp ce plutonul se deplasează prin țară, din nou, muzica pare să se ridice din efectele sonore ale războiului. În acest caz, este înlocuită de focurile de armă din luptă. Piesa Surfin’ Bird, de Trashmen, acompaniază imaginile cu jurnaliștii filmând soldații în luptă și cu un elicopter plin de soldați răniți. Când plutonul caută un lunetist în deznodământul filmului, scârțâie și bâzâie tema muzicală Ruins. Din nou, nu este nicio melodie recognoscibilă, ci numai sunete repetate. Asemenea războiului în sine, este imprevizibilă și neliniștitoare. O piesă diferită, intitulată Sniper, este mult mai melodică și distantă și se aude pe fundalul discuției despre ce trebuie făcut cu lunetistul aflat pe moarte, care se dovedește a fi o femeie tânără. Ea îi imploră să o împuște, muzica căpătând volum și intensitate odată cu rugămințile sale. Melodia este răpusă de focul de armă al lui Joker.

La sfârșitul filmului, Soldatul Joker și membrii supraviețuitori ai echipei mărșăluiesc spre râul Perfume cântând propria lor versiune a temeie melodice din seria Mickey Mouse Club, ca un fel de cadență. Este un cântec care pare în contradicție cu peisajul bombardat și în flăcări. În voiceover, Joker explică veselia din melodie, euforia de după experiența aproape mortală cu lunetistul. Joker spune, „Sunt atât de fericit că sunt în viață, întreg. Pe scurt: Sunt într-o lume de rahat. Da. Dar sunt în viață și nu mi-e frică.“ Soldații cântând împreună sunt un ecou îndepărtat al finalului din Paths of Glory (1957), dar în ambele cazuri este o redobândire a umanității bărbaților, o experiență comună care pare să-i tragă înapoi de pe buza inumanității, cruzimii și ororilor războiului.

Genericul de final este însoțit de melodia Paint It Black, a celor de la Rolling Stones. Ce este atât de izbitor la compozițiile originale de pe coloana sonoră este modul în care se potrivesc perfect cu sunetele diegetice ale scenelor și faptul că apar din senin, asemenea inamicului. Piesele apar inițial ca sunete de pe ecran, dar apoi capătă o structură care le dezvăluie a fi muzicale. Când piesele se termină, se pot retrage înapoi pe fundal. Utilizarea „zgomotului“ muzical în locul muzicii tradiționale sau orchestrale este adecvată subiectului în discuție. Dacă, la fel ca în Paths of Glory, melodia este umanitate, Vivian Kubrick a reușit să surprindă inumanitatea războiului. Full Metal Jacket a fost penultimul film al lui Kubrick și ultima sa meditație puternică asupra naturii războiului.

Bibliografie

Christine Lee Gengaro, Listening to Stanley Kubrick: The Music in His Films, Scarecrow Press, Maryland, 2013;

Nu fi egoist...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someoneShare on TumblrDigg thisShare on Reddit

Leave a comment

4 × 1 =