Muzica de sub pielea lui Scarlett Johansson

Personajul interpretat de Scarlett Johansson în Under the Skin (2013), al treilea film al regizorului britanic Jonathan Glazer după o pauză de zece ani, este un cifru cu privirea vidă, un prădător fără motivaţie aparentă. Nu există groază mai viscerală decât oroarea de impersonal, aşa că este naturală opţiunea Micăi Levi, care a compus coloana sonoră a filmului, pentru maestrul horror-ului elementar: György Ligeti, a cărui capacitate de a aduna mase de semitonuri în mănunchiuri translucide fără un centru anume a contruibuit la realizarea The Shining (1980), care s-a bazat pe lucrarea sa Lontano (1967).

Coloana sonoră se deschide cu o invazie de lăcuste de tremolouri uscate, mai exact, coardele apăsate până când sunetul ajunge la un vuiet. Este un sunet de o greutate şi o ameninţare extraordinare. De aici, zgomotul se transformă într-un scâncet şi intră într-o relaţie neclară între sunetul procesat digital şi cel live. Este o stare nedeterminată pentru cultivarea căreia Mica Levi a lucrat din greu: „Ne uitam la sunetul natural al unui instrument pentru a încerca să găsim în el ceva identificabil uman, după care am fi încetinit lucrurile sau am fi schimbat înălţimea sunetului pentru a-l face inconfortabil“, spune Levi într-un interviu acordat The Guardian. Sunetele de insecte, aproape vocale, erup în spaţiul tensionat, arid al melodiei Lipstick to Void, evocând fie fanatica piesă Shaking the Habitual a celor de la The Knife, fie coardele procesate din melodia Toxic a lui Britney Spears. Este o secţiune adecvată filmului, care virează printre pericol şi sexualitate.

Acest nor plutitor de coarde, pe care Levi îl descrie ca pe un stup de albine, apare în mod repetat pe tot parcursul coloanei sonore cu mici adăugiri şi trucuri reprezentând călătoria iniţiatică a personajului lui Johansson: în Meat to Maths apare un zăngănit ca de clopot pe fundalul ei, în timp ce în Mirror to Vortex este pe jumătate scufundată în sunetul amplificat al propriului ecou. În contextul filmului, aceste adăugiri sunt asemenea indiferenţei experienţei de viaţă care înnămoleşte şablonul lui Johansson, amprenta vieţilor cu care începe să se confrunte pe măsură ce timpul său pe Pământ se extinde. Bătaia dogită a unei singure tobe, asemenea unui târâit de picior, este o altă temă recurentă, oferind partiturii o calitate reiterativă, ezitantă. În măsura în care poţi pătrunde în mintea personajului lui Johansson din Under the Skin, muzica face tot posibilul să uşureze acest lucru. Coloana sonoră oferă senzaţia unui proces de gândire, chiar dacă unul realizat de o fiinţă cu care nu ai nicio legătură genetică.

Muzica se dezvăluie la fel de delibertat şi de inconştient ca filmul fantastic însuşi. Levi adaugă o boltă, un motiv cu trei frecvenţe sonore în diferite puncte, una care persistă cel mai mult la înălţimea maximă, asemenea unei îndoilei. În Lonely Void, această ilustraţie este colorată sumar de un plasture ascuns de armonie tonală, o impresie uimitoare de căldură care este îndepărtată la fel de repede, dar lasă o impresie puternică. Mai sunt şi alte idei succinte de sensibilitate, în special în asociarea nepământească dintre piesele Bedroom şi Love, care eliberează în totalitate coloana sonoră de anxietate şi o scufundă în ceva exaltat şi trist. Aici, lucrarea lui Levi se apropie mai mult de Vangelis decât de Ligeti, şi completează arcul misterios al filmului. Angajamentul lui Levi pentru temele muzicale ale filmului este fervent, iar coloana sonoră este atât de strâns ţesută în ADN-ul filmului încât este dificil să se detaşeze pentru a putea fi experimentată ca album separat.

Bibliografie

Jayson Greene, Mica Levi Under the Skin OST, Pitchfork, Milano, 17 aprilie 2014; Internet: disponibil aici;

Nu fi egoist...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someoneShare on TumblrDigg thisShare on Reddit

Leave a comment

five + seventeen =