Secretul muzical al vagabondului milionar

Slumdog Millionaire (2008), regizat de Danny Boyle, a fost un surprinzător succes de box-office şi câştigătorul a opt premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi pentru originalitatea coloanei sonore, compusă de A. R.  Rahman.

Filmul lui Boyle se concentrează pe Jamal Malik (Dev Patel), a cărui educaţie, într-o zonă de mahala a Mumbaiului, îl clasifică drept vagabond. În India, acest termen peiorativ se referă la orice locuitor din mahala, mai ales la cei care locuiesc în condiţii insalubre similare cu ale câinilor fără stăpân. Când Jamal apare în varianta indiană a emisiunii televizate Vrei să fii milionar şi ajunge până la întrebarea finală, producătorii show-ului îl suspectează de înşelăciune. În timp ce este interogat de poliţie, filmul intră într-o serie de flashback-uri din viaţa sa, începând cu tentativa acestuia, de la vârsta de cinci ani, de a obţine autograful unui star de la Bollywood. Când Jamal şi fratele său Salim întâlnesc o fată pe nume Latika îşi iau numele de „cei trei muşchetari“ care luptă pentru a supravieţui pe străzile din Mumbai. Trei seturi de actori îi interpretează pe copii, care trec de la vârsta preşcolară la adolescenţă. După ce pierde legătura cu Latika, Jamal ajunge la emisiune cu gândul de a o găsi, ştiind că ea este o fană a show-ului. Între timp Salim căzuse într-o viaţă caracterizată de criminalitate, destin de care Jamal vrea să scape, iar Latika (Freida Pinto) trebuie salvată dintr-o reţea de prostituţie.

Filmul include scene de abuz asupra copiilor şi încercările acestora de a scăpa de agresorii lor. Muzica lui Rahman susţine povestea cu teme optimiste şi conduse de ritmicitate. În primul flashback, care îl arată pe Jamal şi pe fratele său fugind prin mahalaua lor, muzica prezintă un motiv de şapte note cântat de un interpret solo. Apoi se aud bubuiturile tobelor şi corul primei melodii de pe coloana sonoră. După ce mama băieţilor moare într-o revoltă, ei sunt forţaţi să devină cerşetori. Tobe ritmice acompaniază scenele în care copiii învaţă trucurile noii lor îndeletniciri. Când, în cele din urmă, reuşesc să scape de răpitorii lor, sărind de pe un tren în mişcare, tobele se unesc cu coardele şi cu o varietate de suflători tradiţionale, alămuri şi voci delicate.

Tonuri electronice, plus sunete vioaie de pian şi tobe se aud când cei doi băieţi, acum în jurul vârstei de zece ani, devin negustori juniori la Taj Mahal, coordonând excursii şi făcând poze turiştilor. Partitura lui Rahman prezintă o transpunere vibrantă a melodiei Jai Ho, care a câştigat Oscarul, interpretată în timpul genericului de final de întreaga distribuţie. Această muzică sărbătoreşte nu numai triumful lui Jamal la concursul televizat şi reuniunea sa cu Latika, ci şi bucuria de a trăi.

Bibliografie

Laurence E. MacDonald, The Invisible Art of Film Music: A Comprehensive History, second edition, Scarecrow Press, Maryland, 2013;

Nu fi egoist...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someoneShare on TumblrDigg thisShare on Reddit

Leave a comment

fourteen − three =