Legenda folk din mintea fratilor Coen

Oamenii care au fost apropiaţi de Dave Van Ronk, reperul folk-blues-jazz din Greenwich Village, se aşteptau ca cineva să facă un film inspirat din viaţa lui. În urmă cu câţiva ani, Elijah Wald, care a participat la scrierea memoriilor postume ale lui Van Ronk – Primarul străzii MacDougal – a auzit că un regizor anonim a optat pentru drepturile de autor ale cărţii, dar nu a ştiut despre cine e vorba. Văduva lui Van Ronk, Andrea Vuocolo Van Ronk, a auzit şi ea acest lucru şi i s-a confirmat în cele din urmă într-o zi când se întorcea de la serviciu: „Aveam un mesaj înregistrat pe robotul telefonic de la Joel Coen care spunea, «Vom începe filmările şi vrem să vorbim cu tine».“ Era vorba despre Inside Llewyn Davis (2013), filmul fraţilor Joel şi Ethan Coen despre perioada turbulentă din viaţa personajului care dă titlul peliculei, un cântăreţ de folk ficţional din Greenwich Village, din anul 1961.

Pe scena folk de la începutul anilor ’60 din Greenwich Village, Van Ronk era cel mai mare peşte dintr-un iaz mic, aşa că el a fost emblematic pentru cântăreţii folk anteriori erei Bob Dylan. I-am dat repertoriul lui Dave lui Oscar; în film, Llewyn interpretează în cea mai mare parte melodiile lui Van Ronk.Ethan Coen

Tehnic vorbind, Davis nu este Van Ronk, care a murit de cancer la colon în 2002. Începând de la înfăţişarea acestuia. „Îmi amintesc că am trecut de audiţii şi m-am prezentat la directorul de casting“, spune Oscar Isaac, care interpretează rolul lui Davis, într-un interviu pentru revista Rolling Stone, „şi am ştiut că se bazează vag pe Dave Van Ronk, un suedez de 1,65 m şi 110 kg.“ Davis este, de asemenea, şi un cântăreţ diferit faţă de Van Ronk, care avea un stil aspru, poruncitor, la 180 de grade faţă de stilul baladier sonor al lui Isaac.

Cu toate acestea, filmul face o serie de trimiteri la Van Ronk. În el şi în albumul cu coloana sonoră care i-a urmat, Isaac cântă trei melodii asociate cu Van Ronk, pe care le-a învăţat de la unul dintre prietenii din Village ai fostului interpret. Coperta ficţională a albumului lui Davis este o trimitere directă la discul scos de Van Ronk în 1963, Inside Dave Van Ronk. „Să sperăm că oamenii vor vedea acest film şi vor face această conexţiune“, spune Jeff Place, arhivarul şef al Smithsonian Center for Folklife and Cultural Heritage. Smithsonian/Folkways a lansat o retrospectivă pe trei discuri, intitulată Down in Washington Square, care include înregistrările lui Van Ronk începând cu anii ’50 şi până la unele dintre ultimele sale melodii.

Născut în Brooklyn în 1936, Van Ronk s-a mutat în Village în adolescenţă şi nu a mai plecat. Timp de cinci decenii, el a participat la zeci de albume care amestecă blues-ul, jazz-ul, sesiunile de jug-band şi cântecele marinăreşti. El a fost un vârf de lance pentru Dylan şi alţi compozitori de mai târziu precum Joni Mitchell. Deşi Van Ronk nu a vândut nici pe departe atâtea discuri ca protejaţii săi, el şi-a făcut mulţi fani cu renume. În volumul unu al Cronicilor, Bob Dylan scrie că a auzit primele înregistrări cu Van Ronk în timpul copilăriei sale din Midwest. „Era pasionat şi înţepător“, scrie Dylan, „cânta ca un aventurier şi suna ca şi cum ar fi suferit consecinţele… Mi-a plăcut stilul lui.“ Tom Waits (a cărui voce aminteşte de cea a lui Van Ronk) este de mult timp un admirator de-al său, iar Stephen King a folosit numele lui Van Ronk în nuvela sa Cochetând cu moartea.

Inside Llewyn Davis strecoară mai mult de câteva detalii din memoriile lui Van Ronk. Ca şi Van Ronk, Davis îşi petrece timpul în marina comercială, se duce în Chicago la o audiţie fără succes pentru renumitul club Gate of Horn, respinge ideea de a se alătura unui grup de folk în stilul Peter, Paul şi Mary, şi se plânge şefului companiei sale de discuri că este atât de lefter încât nu-şi permite o haină de iarnă.

Cei apropiaţi lui Van Ronk insistă că tulburatul şi, în mare parte, solipsistul Davis, care îşi petrece timpul în film confruntându-se cu un eveniment personal traumatic, nu putea fi mai depărtat de imaginea lui Van Ronk. „Acest personaj pur şi simplu nu este Dave“, spune Wald. „Oamenii dormeau pe canapeaua lui, nu el dormea pe ale lor. Iar motivul pentru care Dave a devenit cel care a fost în Village este modul în care îi primea pe toţi cei cărora le păsa de muzică. În mod clar, Llewyn nu este tipul ăla.“

Cu toate acestea, atât Wald, cât şi Vuocolo Van Ronk cred că Van Ronk ar fi aprobat filmul, deoarece o parte din el şi-a dorit mereu să fie mai popular. (Potrivit lui Wald, Van Ronk a avut ideea să înregistreze melodia The Gambler înaintea lui Kenny Rogers, dar nu a reuşit să convingă o companie de discuri să îl lanseze.) Dar chiar dacă Inside Llewyn Davis nu este tehnic despre fostul şi veneratul său soţ, Vuocolo Van Ronk spune că se regăseşte în film o mică parte, tangibilă, din el. În timpul scenelor localizate în Upper West Side, ea a donat o parte din colecţia de artă primitivă din Noua Guinee şi Pacificul de Nord-Vest a lui Van Ronk. „Acesta a fost felul meu de a-l strecura pe Dave în film“, spune ea, „Este amuzant să vezi filmul şi să observi bucăţi din sufrageria noastră acolo.“

Bibliografie

David Browne, Meet the Folk Singer Who Inspired ‘Inside Llewyn Davis’, Rolling Stone, 2 decembrie 2013; Internet: disponibil aici;
Lane Brown, The Coen Brothers on the Folk Musicians Who Influenced Inside Llewyn Davis, Vulture, 29 noiembrie 2013; Internet: disponibil aici;

Nu fi egoist...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someoneShare on TumblrDigg thisShare on Reddit

Leave a comment

thirteen − 13 =