Moonlight, un film inchinat maestrului nostalgiei, Wong Kar-wai

Moonlight

Moonlight este un bildungsroman care urmăreşte capacitatea de adaptare a unui tânăr captiv într-un mediu ostil. Lungmetrajul de debut al regizorului american Barry Jenkins va fi o bucurie pentru fanii cineastului hongkonghez Wong Kar-wai şi ai capodoperei sale In the Mood for Love (2000).

Povestea Moonlight este împărţită în trei acte, intitulate sugestiv Micuţul, Chiron şi Negrul, ce urmăresc trei stări de autocunoaştere prin care trece personajul central. În prima parte facem cunoştinţă cu Chiron, un tânăr uscăţiv, aflat la vârsta pubertăţii, care locuieşte într-un cartier rău famat din Miami. Neglijat de mama sa, care consumă droguri şi se prostituează în propria locuinţă, şi agresat de colegii săi de şcoală, pentru că ar fi homosexual, Micuţul introvertit face cunoştinţă cu propriile sentimente alături de un vânzător de droguri.

Poate cea mai lirică scenă din film este cea în care Chiron învaţă să înoate în Atlantic. Aparatul de filmat, purtat de valurile învolburate ale oceanului, captează botezul metaforic al lui Chiron, clipa iniţierii sale în tainele lumii mature. Puterea momentul este amplificată de o bucată muzicală la vioară, de o frenezie caleidoscopică, parte a compoziţiei originale realizate de Nicholas Britell.

Episodul secund trece la perioada de adolescenţă a protagonistului. După moartea protectorului său Juan (Mahershala Ali), care şi-a însuşit rolul figurii paterne, Chiron continuă căutarea sinelui. El face primul pas spre recunoaşterea identităţii sale sexuale alături de prietenul său din copilărie Kevin. Totuşi, decizia de a nu se mai lăsa intimidat de colegii săi bătăuşi îl aruncă într-o nouă etapă a vieţii, departe de casă, dar ancorat în trecut.

Ultimul segment este dedicat maturizării personajului. Într-un acces de renegare a propriei naturi, Chiron calcă pe urmele lui Juan şi pozează în Negrul stăpân pe sine şi care ţine lucrurile sub control. Asta până când trecutul îi bate, din nou, la uşă sub forma unui telefon primit de la prima sa iubire, Kevin. Şocul emoţional provocat de acest gest îl împinge spre ultimul pas al devenirii sale.

Imagini vibrante

Forţa filmului stă mai mult în imagine şi sunet şi mai puţin în naraţiune. Fan declarat al filmografiei lui Wong Kar-wai, Berry Jenkins a găsit în piesa de teatru nepublicată a lui Tarell Alvin McCraneyIn Moonlight Black Boys Look Blue, mediul perfect pentru a-şi exprima admiraţia pentru marele cineast. El reproduce secvenţe întregi, culori şi muzică din trilogia informală a regizorului asiatic formată din Days of Being Wild (1990), In the Mood for Love şi 2046 (2004).

Personajele din filmele lui Wong Kar-wai sunt adesea solitare, în ciuda faptului că trăiesc în peisaje urbane frenetice, suprapopulate, iar o convenţie cheie a stilului său este modul în care intersectează vieţile personajelor. Manipulează spaţiul şi timpul în moduri neobişnuite. Jenkins îşi însuşeşte părţi importante din stilul regizorului asiatic.

Alternează mişcările frenetice de cameră şi montajul sacadat cu urmăririle distante, din spate, ale protagonistului, cu valsul circular al camerei şi cu gros-planuri pe detalii sau pe faţa personajelor.

Asemenea idolului său, Jenkins angajează muzica pentru a atrage atenţia privitorului spre o lume a interiorităţii, o lume haotică în care personajul caută refugiu şi depune eforturi pentru a scăpa din ea. Prin muzică, el încearcă să dea expresie emoţiilor nearticulate ale personajelor. Dorinţele şi frustrările adolescentului sfios şi tăcut sunt transmise prin coloana sonoră. Spre exemplu, versurile melodiei interpretate de cântăreţul brazilian Caetano Veloso, Cucurrucucú paloma, fac aluzie la suferinţa din dragoste şi, în acelaşi timp, piesa face trimitere la drama lui Wong Kar-wai, Happy Together (1997), despre un cuplu de homosexuali. Fiecare bucată muzicală din Moonlight este atent aleasă şi transportă un mesaj.

Filmul abundă de elemente apreciate de criticii de film şi de cinefili. Dezbrăcat de aceste substraturi şi privit cu ochi neiniţiaţi, Moonlight prezintă o poveste prăfuită şi uzată, ceea ce reduce mult din succesul său la public.

Notă

Publicat iniţial în revista Capital nr. 12 (1222) din 20-26 martie 2017, pagina 46 şi pe capital.ro

Print Friendly, PDF & Email
Nu fi egoist...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someoneShare on TumblrDigg thisShare on Reddit

Leave a comment

thirteen + ten =