In La double vie de Véronique (1991), Krzysztof Kieślowski – cel mai complex regizor pe care l-am intalnit pana acum – exploreza teme precum identitatea, iubirea si intuitia umana prin personajul lui Weronika, o soprana de cor poloneza, si dublura sa, Véronique, o profesoara de muzica din Franta. Cele doua femei nu se intalnesc niciodata, dar impartasesc o legatura misterioasa si emitionala care transcede limbajul si geografia. Filmul este remarcabil pentru cinematografia inovatoare a lui Sławomir Idziak si coloana sonora obsedanta a lui Zbigniew Preisner, ambii colaboratori ferventi ai lui Kieślowski.
Filmul are un element fantastic puternic, in ciuda faptului ca aspectul supranatural al povestii nu este deloc explicat. La fel ca in primul film din trilogia Trois Couleurs, segmentul Bleu – pe care Kieślowski il face doi ani mai tarziu, coloana sonora a lui Preisner este prezentata ca element cheie in naratiune, munca sa fiind atribuita compozitorului imaginar Van den Budenmayer (Preisner a spus ca acesta este un pseudonim pe care el si Kieślowski l-au inventat deoarece amandoi iubesc Olanda. Cei doi i-au mai atribuit compozitorului fictiv muzica din Decalog, Trois Couleurs: Bleu si Trois Couleurs: Rouge). Pentru cei care va veti indragosti de Irène Jacob, cea care joaca rolul celor doua Veronici, va recomand sa vedeti, evident, si Trois Couleurs: Rouge.
Cinematografia este puternic stilizata si se foloseste de culori si filtre pentru a crea o atmosfera eterica. Directorul de imagine, Sławomir Idziak a experimentat aceste tehnici in unul dintre episoadele din Decalog, iar Kieślowski s-a folosit ulterior de culoare pentru o serie de efecte in trilogia Trois Couleurs. Kieślowski a mai folosit anterior ideea explorarii diferitor cai din viata aceleiasi persoane in filmul Blind Chance (1987) – pe care vi-l recomand alaturi de toata filmografia lui, iar alegerea centrala cu care se confrunta Weronika/Véronique se bazeaza pe o intriga secundara folosita in episodul noua din Decalog.
Kieślowski a definit subiectul filmului astfel: „Taramul superstitiei, ghicitul, presentimentele, intuitia, visele, toate acestea fac parte din viata interioara a unei fiinte umane si toate acestea sunt cel mai greu de filmat“.
Textul cantat de Weronika in concert, pe care il puteti asculta mai jos, este inceputul celui de-al doilea Cant din Paradisul lui Dante Alighieri:
„O, voi, care-ntr-o biata luntre stand urmati setosi si dornici deascultare
corabia mea, ce-si taie drum, cantand,
intoarceti iar catre liman carare;
nu tineti pas cu mine-n larg, caci poate,
pierzandu-ma, v-ati rataci pe mare.
Ales-am cai ce n-au mai fost umblate; Minerva-i vant, Apollo
mi-e carmaci si Muzele – mi-s stele pe-nserate.“
