Mon Oncle (1958) este primul film color realizat de regizorul francez Jacques Tati. Filmul se concentreaza pe personajul ciudat, dar totusi dragut, Monsieur Hulot si pe lupta sa donquijotesca cu pasiunea Frantei postbelice pentru arhitectura moderna, eficienta mecanica si consumerism.
Ca majoritatea filmelor lui Tati, Mon Oncle este in mare parte o comedie vizuala; culoarea si lumina sunt folosite pentru a ajuta desfasurarea naratiunii. Dialogul din Mon Oncle este abia perceptibil si subordonat, in principal, rolului de efect sonor. Zgomotele in deriva ale disputelor aprinse si zeflemelilor inactive completeaza alte sunte si miscarile fizice ale personajelor, intensificand efectul comic.
Coloana sonora complexa foloseste, de asemenea, muzica pentru a caracteriza ambiantele, incluzand o tema muzicala plina de viata, care reprezinta lumea lui Hulot plina de ineficienta comica si libertate.
La debutul sau din Franta, in 1958, Mon Oncle a fost denuntat de unii critici pentru ceea ce ei au vazut drept revolutionar sau chiar o perspectiva poujadista (Pierre Poujade) a unei societati consumeriste franceze aflate in curs de dezvoltare, care incepea sa imbratiseze un nou val de modernizare industriala si o structura sociala mai rigida. Totusi, aceasta critica a palit rapid in fata popularitatii imense a filmului in Franta si in strainatate – chiar si in SUA, unde consumul discretionar agresiv si recesiunea ii determinase atat pe cei de dreapta, cat si pe cei de stanga, sa puna in discutie valorile sociale si economice ale epocii. Filmul a fost un alt succes de rasunet pentru Tati, cu un numar de 4.576.928 de spectatori numai in Franta.
Mon Oncle a castigat un Oscar pentru cel mai bun film strain, un premiu special la Festivalul de Film de la Cannes din 1958 si premiul pentru cel mai bun film strain din partea New York Film Critics Circle. A fost filmul lui Tati cu cele mai multe distinctii.
