Oldboy (2003) este un thriller regizat de Park Chan-wook care se bazeaza pe un manga japonez cu acelasi nume scris de Nobuaki Minegishi si Garon Tsuchiya. Oldboy este partea a doua a trilogiei razbunarii, precedat de Sympathy for Mr. Vengeance (2002) si urmat de Sympathy for Lady Vengeance (2005), pe care vi le recomand in aceeasi masura.
Filmul urmareste povestea lui Oh Dae-su, care este inchis intr-o camera de hotel timp de 15 ani fara sa cunoasca motivele rapitorilor sai. Cand este eliberat intr-un final, Dae-su isi da seama ca este in continuare captiv intr-o panza de paianjen tesuta din conspiratie si violenta. Obiectivul sau de cautare a razbunarii devine strans legat de cel al legaturii romantice pe care o stabileste cu un chef de sushi.
Filmul a castigat Marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes din 2004 si a fost laudat de presedintele juriului, Quentin Tarantino. Criticul de film Roger Ebert pretinde ca Oldboy este „un film puternic nu pentru ceea ce infatiseaza, ci pentru faptul ca reuseste sa deschida adancul inimii umane“. Potrivit acestuia, „suntem atat de obisnuiti cu thrillerele, care exista numai ca masini de creat diversiune, incat e un soc sa gasesti un film in care actiunea, chiar daca violenta, face o declaratie si are un scop“.
Aproape intreaga instrumentatie muzicala, compusa de Shim Hyeon-jeong, Lee Ji-soo si Choi Seung-hyeon, poarta titluri de filme, majoritatea filme noir. Printre acestea se regasesc Breathless (1960), regizat de Jean-Luc Godard, Cries and Whispers (1972), al lui Ingmar Bergman, Cul-de-sac (1966) si Frantic (1988), ale lui Roman Polanski, The Searchers (1956), regizat de John Ford sau Kiss Me Deadly (1955), semnat de Robert Aldrich. Intreaga coloana sonora este impresionanta si mi-a fost extrem de greu sa aleg o melodie anume. Vi le recomand pe toate.
Un motiv in plus pentru care va propun Olboy si coloana sonora a acestuia este ca din toamna apare versiunea americana a filmului, regizat de Spike Lee.
