8½: un titlu bizar si enigmatic, dar numai potrivit pentru acest film, care anunta inca in primul sau cadru ca modernismul a ajuns la cinema. Dacă amprenta modernismului in arta este auto-referinta, 8½ cu siguranta intrece orice predecesor in a se avea pe sine ca subiect. In 1963, Federico Fellini facuse, dupa socoteala sa, sapte filme si jumatate. Prin urmare, 8½ este filmul cu numarul opt si jumtate in catalogul sau. Indeajuns de auto-referential, 8½ este un film despre cum se face un film, iar filmul care se face este tocmai 8½. De notat cum tot ceea ce spune Guido despre filmul pe care il face se dovedeste a fi adevarat in 8½ sau cum toate probele date de actori sunt pentru roluri in filmul la care ne uitam; cum unele miscari de camera creaza o ambiguitate intre Guido, regizorul din film, si Fellini, regizorul filmului, ducand astfel auto-referinta dincolo de activitatea realizatorului acestuia.
8½ este un film despre luptele implicate de procesul de creatie, atat tehnice, cat si personale, si despre problemele cu care artistii trebuie sa se confrunte cand intentioneaza sa produca ceva personal si profund cu un intens control public si un program limitat, si in acelasi timp sa se preocupe de propriile relatii personale. Este, intr-un sens mai larg, despre gasirea adevaratei fericiri personale intr-o viata dificila si fragmentata. Similar cu alte cateva filme ale perioadei (cele mai evidente fiind filmele lui Michelangelo Antonioni), 8½ este si despre efectele alienante ale modernizarii.
Titlul de lucru al 8½ a fost La Bella Confusione (Frumoasa Confuzie), propus de co-scenaristul Ennio Flaiano, dar Fellini a avut ulterior ideea de a-l numi Comedy. Potrivit scriitorului italian Alberto Arbasino, filmul lui Fellini a folosit proceduri artistice similare si a avut paralele cu romanul din 1930 al lui Musil, Omul fara calitati.
Si in cazul acestui film, Fellini a colaborat cu Nino Rota la realizarea coloanei sonore.
