Lola Montès„Intreg Parisul“ a dat navala la cinematograful Marignan intr-o seara de joi, in 22 decembrie 1955, pentru prima prezentare publica a filmului lui Max Ophüls, Lola Montès. O superproductie Cinemascope de 140 de minute, cu un buget de 648 milioane de franci, sute de figuranti si decoruri generoase, Lola Montès a fost cel mai scump film realizat in Franta, pana in acel moment. Rolul principal a fost asigurat de Martine Carol, o stea populara in perioada „décolleté“ care aparuse ocazional si topless in rolul Lucreziei Borgia si al Carolinei Cherie. La randul sau, Max Ophüls isi castigase un renume mondial in anii `50 pentru La Ronde, Le Plaisir si Madame De…. Campania de publicitate pentru Lola Montès a fost construita in jurul sloganului provocator „Regina Scandalului“. Lola s-a dovedit a fi un „scandal“ in toata regula, dar nu unul pe care producatorii sa il fi anticipat. Huiduielile, fluieraturile si plecarile in masa au fost de proportii. Au urmat cronicile zilnice si saptamanale, aproape in unanimitate nefavorabile filmului.
Evident, a existat o neintelegere monumentala. Era ca si cum Orson Welles ar fi facut un film de Camille cu Betty Grable in rol principal, dar cu toate flashback-urile complicate, efectele pirotehnice vizuale si ironiile distante din Citizen Kane.
Filmul prezinta scene din viata dansatoarei din secolul 19, Lola Montès, povestite de ea prin intermediul flashback-urilor din viata actuala – ca interpreta de circ, unde se imprieteneste cu maestrul de manej (Ustinov). Folosirea tehnicii flashback-urilor a fost intens criticata dupa lansarea filmului. Ca raspuns, producatorii au reeditat filmul si l-au scurtat pentru a prezenta povestea in ordine cronologica, impotriva intentiilor regizorale.
Potrivit lui Roger Ebert, o „versiune ciopartita cu brutalitate a fost in circulatie pentru cativa ani“, dupa moartea lui Ophüls. Acesta a si fost ultimul film a lui Ophüls, care a murit de atac de cord in martie 1957. Criticul de film Andrew Sarris si altii au proiectat in cele din urma versiuni imbunatatite, tot mai aproape de original, la Festivalul de Film de la New York in 1963 si 1968.
Lola Montès apare in cartea lui Danny Peary din 1981, Cult Movies, ca fiind unul dintre 100 cele mai reprezentative exemple ale fenomenului fimelor „cult“.
