Nuovo Cinema Paradiso (1988), care a inspirat logoul Muzica de Film si care starneste nostalgie in orice cinefil, a fost filmat de Giuseppe Tornatore in orasul sau natal Bagheria, Sicilia, precum si in Cefalù, in Marea Tireniana. Povestit in mare parte prin salturi in copilaria unui regizor de succes Salvatore, filmul prezinta si revenirea in satul sau de bastina din Sicilia pentru inmormantarea vechiului sau prieten Alfredo, care fusese proiectionist la Cinema Paradiso. Alfredo serveste ca figura unui tata intelept pentru prietenul sau mai tanar care nu isi doreste decat sa il vada incununat cu succes, chiar daca asta inseamna ca ii va sfasia inima.
Vazut ca un exemplu de postmodernism nostalgic, filmul impleteste sentimentalismul cu comedia si nostalgia cu pragmatismul. Exploreaza aspecte ale tineretii, ajungerea la o anumita varsta si reflectii (la maturitate) asupra trecutului. Imaginea fiecarei scene se poate spune ca reflecta amintirile idealizate ale lui Salvatore despre copilaria sa. Totodata, Cinama Paradiso este o celebrare a filmelor; ca proiectionist, tanarul Salvatore (Totò) isi dezvolta pasiunea pentru filme care ii modeleaza calea in viata de adult.
O trimitere interesanta pe care Tornatore o face la Fellini este in momentul in care Salvatore se intoarce la casa lui si se uita la camera pe care mama sa a pregatit-o pentru el. In acea camera este un poster pe un perete din filmul The White Sheik (1952), al lui Fellini, in care joaca Leopoldo Trieste, cel care interpreteaza rolul tatalui lui Adelfio in Cinema Paradiso.
La sfarsitul anului 1956, Italia avea cea mai mare retea de cinematografe din intreaga Europa. Un total de 17.000. Acesta este cel mai mare numar atins vreodata pe Batranul Continent. In decurs de 12 luni, pana la sfarsitul lui 1924, productia italiana de film nu a depasit 20 de titluri. Cele 220 de titluri lansate in timpul anului 1920, indicau faptul ca in 1924 cinemaul italian se indrepta incet spre moarte. Cinema Paradiso arunca o privire nostalgica asupra acestei perioade.
Filmul lui Tornatore exista in multiple versiuni. Lansat initial in Italia cu 155 de minute, filmul a avut incasari foarte slabe in tara de origine si a fost scurtat la 123 de minute pentru distributia international, care a avut un succes imediat. Aceasta versiune a castigat premiul juriului la Festivalul de Film de la Cannes din 1989 si Oscarul pentru cel mai bun film strain, in acelasi an. In 2002, a fost lansata o noua varianta de 173 de minute, editata de regizor.
Cinema Paradiso a reprezentat si inceputul colaborarii dintre Tornatore si compozitorul si dirijorul italian Ennio Morricone. Dupa ce a castigat un premiu BAFTA cu aceasta coloana sonora, Morricone a aranjat toate coloanele sonore ale urmatoarelor filme regizate de Tornatore.
