In acelasi timp o epopee politica si un gest radical in realizarea de filme cu caracter personal, Traffic (2000), filmul lui Steven Soderbergh este un triumf neasteptat si improbabil. Este un film pe care Hollywood-ul nu a dorit sa il faca – toate studiourile din oras l-au refuzat – si care a ajuns sa aduca industriei americane de film cele mai inalte onoruri, inclusiv patru premii Oscar.
Subiectul nominal al filmului este razboiul de o ineficienta dezastruoasa si in curs de desfasurare pe care Statele Unite il poarta impotriva drogurilor si modul in care acesta transforma in victima pe oricine. Cu actiunea concentrata atat in Statele Unite, cat si in Mexic, filmul urmareste traficul de droguri de la distribuire la consum prin vietile a zeci de personaje, de la studenti la capii mafiei, de la politistii de strada din Tijuana la functionarii sus-pusi din Washington.
Criticul de film Roger Ebert scrie ca „filmul este puternic tocmai pentru ca nu predica. Este atat de retinut incat la un moment dat – discursul final al judecatorului – am vrut inca o sentinta, pentru a sublinia punctul de vedere, dar filmul ne permite sa alimentam acest gand noi insine“. Stephen Holden, in cronica sa pentru The New York Times, scrie „Traffic este un thriller extrem de captivant, care te tine cu sufletul la gura. Sau, mai degraba, sunt mai multe thrillere intretesute, fiecare cu propriul ritm tensionat si rasplata exploziva“.
Traffic este, in esenta, despre granite si ce inseamna pentru un individ trecerea frontierelor legale si geografice, emotionale si psihologice, reale si imaginare. Pentru Soderbergh, de asemenea, au existat alte frontiere de trecut – cele dintre realizarea de filme independente si Hollywood, dintre mentinerea unei viziuni personale si identificarea unui public mai larg pentru valorificarea acelei viziuni. In cele din urma, regizorul nu a depasit doar aceste granite, ci le-a demolat, si in acest proces, si-a confirmat locul ca unul dintre cei mai interesanti regizori care fac filme in America de azi.
