Filmul Autumn Sonata (1978) este compus asemenea unei piese muzicale. „Cand am inceput sa fac primele schite pentru Autumn Sonata, filmul era un vis despre o mama si fiica sa prezentat in trei momente diferite ale zilei – dimineata, la pranz si seara. Asta a fost intreaga idee. Doar ele doua filmate in aceste perioade ale zilei, fara explicatii, fara poveste. Trei miscari, ca intr-o sonata“, spunea maestrul cinematografului suedez Ingmar Bergman.
Intr-adevar, acest film este format din trei miscari: prima este lenta si linistita (sosirea lui Charlotte); a doua, violenta si inflacarata (demascarea noctura); a treia, calma si trista (plecarea lui Charlotte). La fel ca intr-o sonata, pot fi identificate doua teme – a mamei si a fiicei.
In Autumn Sonata, Charlotte creioneaza personalitatea lui Chopin inainte de a incepe sa interpreteze Preludiul. Ea se dezvaluie pe parcursul acestei bucati muzicale. Isi descrie propria imagine cand spune ca este in suferinta, dar nu lasa sa se vada acest lucru. In acel moment ea pare ca vorbeste sincer, dupa ce anterior incercase sa pastreze aparentele, cand fiica sa o acuza in urmatoarea confruntare nocturna. Putem fi de acord cu France Farago care scrie ca „muzica joaca un rol privilegiat in lucrarea lui Bergman: speranta implinita a comunicarii adevarate, un cantec eliberate de toate limitele limbajului“.
Muzica depaseste toate granitele – chiar si pe cea a mortii, potrivit Evei in Autumn Sonata. Fiul ei a fost ucis cand acesta avea doar patru ani. Si totusi, in vechea lui camera, inca neschimbata, ea ii spune mamei sale:
„El traieste in lumea lui, dar putem ajunge unul la altul oricand. Nu exista limita, nu exista pereti. […] Nu exista limita, nici in gand, nici in emotie. […] Cand interpretezi miscarea lenta din Sonata Hammerklavier a lui Beethoven, cu siguranta simti ca traiesti intr-o lume nelimitata, miscare pe care tu nu vei fi capabila niciodata sa o explorezi sau sa o penetrezi“.
Preludiul lui Chopin, interpretat succesiv de Eva si mama ei in Autumn Sonata nu este nici placut, nici popular. Totusi, melodia aspra si repetitiva exprima adevarate suferinte, cu o cutezanta armonica exceptionala. Bergman se refera la muzica ca la cea mai importanta sursa de inspiratie. El isi scria de obicei scenariile in acelasi fel in care compozitorii isi compun piesele, coordona actorii la fel cum dirijorii isi dirijeaza orchestrele si si-a intitulat filmele Sonate sau Sarabande.
