Opera lui Lasse Hallström prezinta teme inconfundabile – trecerea profanului inocent printr-un peisaj social strain si, contrastant, puterea idiosincrasiei umane din cadrul acestor societati. De fapt este o perspectiva generoasa cu tot ce examineaza si My Life as a Dog este cel mai generos film facut vreodata de Hallström. In acelasi timp, este departe de a fi sentimental, explorand – asa cum toate filmele memorabile despre copilarie fac (filmul lui Hallström poate fi inclus pe lista scurta in care mai intra Zéro de conduite, The Curse of the Cat People, The 400 Blows, Empire of the Sun, Ponette si Ratcatcher) – efortul discutabil de a intelege, sau cel putin de a rezista, masinatiunilor demolatoare ale lumii adultilor. Sunt putine subiecte de film la fel de universale si rezonante ca aceasta dinamica sfasietoare, pentru ca problemele principale care devasteaza atat de crud speranta pura a copilariei sunt sperietorile clasice ale culturii umane: sexul si moartea. In My Life as a Dog, aceste dinamici ingemanate de „experienta“ a la William Blake zdruncina lumea scolarului Ingemar (Anton Glanzelius), rupand tesatura vietii sale modeste ca un uragan.
Cu mama sa care se indreapta spre patul de moarte, Ingemar este dat deoparte – miscarea ce actioneaza un tavalug de dezastre stresante pe masura ce baiatul incearca sa dea un sens existentei sale cotidiene – si in cele din urma este stramutat cu totul, in burgul industrial semirural al unchiului sau, in care toata lumea pare concentrata pe impulsuri, reprimari si pe inmugurirea cunostintelor sexuale.
