Compozitorul italian Giovanni Fusco a realizat coloanele sonore pentru aproape toate filmele regizate de Michelangelo Antonioni intre 1948 si 1964, de la N.U. (Netteza Urbana) si pana la Il Deserto Rosso, cu exceptia La Notte (a carui coloana sonora a fost aranjata de Giorgio Gaslini) si a catorva dintre scurt-metrajele sale de debut. Doua dintre coloanele sonore realizate de Fusco, Cronoca di un amore si L’Avventura, ambele regizate de Antonioni, au castigat premiul Panglica de Argint pentru cea mai buna coloana sonora din partea Sindicatului National Italian al Jurnalistilor de Film in 1951 si 1961.
Antonioni folosea de obicei doar muzica diegetica (provenita din surse cuprinse in lumea filmului – vocile personajelor, sunetele scoase de obiecte sau muzica instrumentelor din spatiul narativ) in filmele sale si L’Avventura a fost printre ultimele dati in care a inclus (pe durate scurte) o partitura muzicala in alte scopuri decat in timpul scenelor de generic. Pentru L’Avventura, Antonioni i-a cerut lui Fusco sa compuna „jazz ca si cum ar fi fost scris in epoca elena“.
La nivel narativ, L’Avventura se distinge prin disparitia Annei, care pare a fi personajul principal, inca din prima parte a filmului. Interesant este ca in acelasi an Alfred Hitchcock regiza thrillerul Psycho, in care Janet Leigh, care pare a fi actrita principala, este ucisa in prima parte a filmului. Daca in cazul lui Hitchcock motivatia este clara, despre disparitia nerezolvata a Annei au curs rauri de cerneala. Criticul de film Roger Ebert pune disparitia Annei pe seama personajelor bogate, plictisite si rasfatate, dintre care niciunul nu are relatii implinite. Toti sunt, scrie Ebert, „la un pas de disparitie“. Ca mare parte din lucrarile lui Antonioni, L’Avventura este adesea citat ca un film feminist timpuriu cu protagoniste puternice si bogat caracterizate. In opinia lui Alain Robbe-Grillet, multe dintre cadrele din partea „continentala“ a filmului sunt filmate din punctul de vedere al unui personaj nevazut, ca si cum Anna i-ar urmari pe Sandro si Claudia (Monica Vitti) ca sa vada ce vor face. Intrebat de Robbe-Grillet, Antonioni a declarat ca scena „lipsa“ (in care este aratat trupul Annei recuperat din mare) a fost cuprinsa in scenariu si filmata, dar nu a mai intrat in versiunea finala din motive legate de durata filmului. Totusi, fara aceasta scena misterul este mult mai adanc si da o nota distinctiva filmului.
Antonioni a demonstrat prin L’Avventura ca filmele nu trebuie neaparat structurate in jurul unor evenimente majore, ca un film poate fi la fel de fascinant pentru public chiar daca nu are prea multa drama. A mai aratat – si acest lucru a fost mai greu de inteles pentru public – ca evenimentele din film nu trebuie sa fie, in mod evident, semnificative. L’Avventura isi prezinta personajele comportandu-se in functie de motivatii neclare pentru ele sau pentru public; sunt sensibile la stari de spirit, la peisaj, la lucruri care se intampla, dar se comporta rutinar si conformist.
