Politica de confidenţialitate
radio days

Radio Days (1987)

In forma si chiar si in spirit, Radio Days (1987) este raspunsul lui Woody Allen la Amarcord (1973), al lui Federico Fellini, dupa cum sesizeaza criticul american Roger Ebert. Ambele sunt amintirea adultului despre familie, religie, sex, legende populare locale, evolutii spectaculoase si intense dorinte romantice, presarate din plin cu muzica. Intr-un fel, ambele filme au nostalgia ca tema centrala. Ceea ce evoca ele nu este timpul trecut in sine, ci memoria lui. Exista ceva in timpul care trece iremediabil care il face mai pretios decat atunci cand treci prin el.

Ca parte a acestui sentiment nostalgic, Allen pare sa fi facut o incercare deliberata de a folosit cat mai multi din fostii sai actori. Filmul este un apel la distributii din filmele trecute ale lui Woody Allen, de la Mia Farrow si Diane Keaton la Tony Roberts, Danny Aiello, Dianne Wiest, Jeff Daniels si Wallace Shawn. Si privitorii cu amintiri placute vor observa, de asemenea, ca in film sunt prezenti multi veterani ai radioului, precum Don Pardo si Kitty Carlisle, si umbra altora, precum Bill Stern, a carui parabole inspirationale despre eroi sportivi  sunt satirizate fara mila.

„Radio Days este atat de ambitios si indraznet, incat aproape sfideaza descrierea“, scrie Roger Ebert in cronica as la filmul lui Allen. Este un caleidoscop cu zeci de personaje, decoruri si scene – cea mai elaborata productie facuta de Allen vreodata – inepuizabil, scotand un deliciu dupa altul.

Desi nu exista niciun fir narativ de la inceput pana la sfarsit, exista un fir emotional ingropat. La fel ca muzica, filmul se dezvolta spre un punct culminant pe care nici nu il banui, dupa care Allen gaseste imaginile perfecte pentru ultimele cateva minute in care spune un la revedere dulce-amar la toate.

Allen gaseste acelasi adevar pe care l-a gasit si Fellini: Ceea ce se intampla cu adevarat nu este nici pe aproape atat de important precum modul in care iti amintesti ce s-a intamplat.


Print Friendly, PDF & Email
Citeşte şi
Lolita (1962)