The Dreamers (2003), filmul regizorului italian Bernardo Bertolucci, este plin de referinte muzicale la productii ale colegilor sai de generatie care au facut parte din miscarea Nouvelle Vague. Apar trimiteri la Breathless (1960) si Pierrot le fou (1965), ale lui Jean-Luc Godard, si Les Quatre cent coups (1959) al lui François Truffaut. Consilierii muzicali ai lui Bertolucci au fost Julien Civange si Charles Henri de Pierrefeu, iar Janice Ginsberg este creditata ca supraveghetor muzical si Nick Laird-Clowes, consultant muzical. Coloana sonora a filmului a fost lansata in februarie 2004. Site-ul de muzica Allmusic noteza ca „in ciuda faptului ca juxtapunerile sale de traditie franceza si contracultura sunt uneori discordante, The Dreamers face totusi o treaba demna de luat in seama in capturarea revolutiilor personale si politice ale filmului prin intermediul muzicii“.
Chiar daca muzica lui Janis Joplin si a trupei americane Big Brother and the Holding Company apare in repetate randuri pe parcursul filmului, niciunul dintre cantecele lor nu au fost incluse pe coloana sonora. Toate melodiile folosite in film provin de pe albumul Live at Winterland ’68. Melodia lui Bob Dylan, „Queen Jane Approximately“, de pe albumul Highway 61 Revisited, este si ea folosita in film, dar nu face parte din coloana sonora. La fel si melodia celor de la The Doors, „Maggie M’Gill“.
Primul draft al scenariului a fost o adaptare de Gilbert Adair a propriului sau roman, The Holy Innocents. In timpul pre-productiei, Bertolucci a adus o serie de schimbari scenariului: a piperat subiectul cu bucati din filmele sale preferate si a renuntat la continutul homosexual – inclusiv la scenele din roman care ii infatiseaza pe Matthew si Théo facand sex – pe care le-a considerat prea mult. Dupa lansarea filmului, Bertolucci a spus ca „a fost credincios spiritului cartii, dar nu si literei sale“.
Eva Green a declarat pentru The Guardian ca agentul sau si parintii sai au implorat-o sa renunte la rolul Isabellei, ingrijorati ca filmul – care infatiseaza nuditate frontala completa si scene de sex grafice – ar dauna carierei sale si ca ar urma sa aiba un destin similar cu cel al Mariei Schneider.
Cand Green a vazut o varianta bruta a filmului, a fost socata si a trebuit sa se uite intr-o parte din timpul scenelor de sex; mai tarziu a declarat in cadrul unui interviu ca „a fost ca si cum as fi purtat un costum in timp ce am facut filmul. A fost ca si cum as fi avut o alta poveste in minte. Asa ca am ramas fara cuvinte“.
