Multe filme bune au devenit clasice. Puţine sunt cele care au devenit repere. O mână însă – poate patru sau cinci într-un secol – merită să fie numite revoluţionare. À bout de souffle apartine fara echivoc ultimei categorii. De la prima sa proiectie in 1960, debutul uimitor al lui Jean-Luc Godard nu si-a pierdut deloc din puterea de a incanta publicul sau de a schimba modul in care vedem lumea.
Jean-Paul Belmondo joaca rolul lui Michael, un escroc marunt care ucide un politist pe autostrada. Desi intentioneaza sa fuga in Italia, el conduce pana la Paris si se cupleaza cu prietena lui Patricia, o americanca baietoasa a carei alura sunt tocmai capriciile ei nepasatoare. Pe masura ce ei vorbesc, fac dragoste si pacalesc politistii, Godard descrie genul de tineri care nu mai aparusera pana atunci pe marile ecrane – vii la timpul prezent, orbi la moralitatea conventionala, dornici sa probeze viziunile asupra lumii asa cum altii probeaza palariile. Lumea lor este un existentialism instinctiv.
Statutul de film „cult“ castigat de À bout de souffle de-a lungul anilor i-a adus pianistului si compozitorului francez Martial Solal, care a realizat coloana sonoră, venituri substantiale ani in sir. „Le povestesc oamenilor ca e ca si cum as fi castigat la loto. A fost un noroc chior pentru mine, deoarece in 1959 cand am compus coloana sonora, eram cunoscut in principal ca fiind pianistul de casa al clubului de jazz St Germain des Prés. Din fericire, regizorul Jean-Pierre Melville, un fan al muzicii jazz care imi cunostea munca si care era prieten bun cu Godard, m-a recomandat pentru aceasta slujba“, isi aminteste Solal intr-un interviu acordat in 2010 ziarului The Guardian.
Solal sustinea trupa St Germain des Prés (si isi incepea cariera sa de specialitate ca solist neacompaniat, inspirat de pianistul Art Tatum) cand a fost chemat sa lucreze la filmul À bout de souffle.
„Godard nu avea nicio idee despre muzica, asa ca din fericire am fost complet liber. Mi-a spus la un moment dat: «De ce nu o compui numai pentru un cantaret la banjo?» – Am crezut ca glumeste, dar nu puteai fi sigur cu el. Oricum, am adus o trupa mare si 30 de viori. Nu am aflat niciodata daca i-a placut, nici pana acum, dar se pare ca si-a facut treaba. Ulterior, filmele sale au devenit mai obscure, dar atunci era foarte interesant. Filmele erau foarte inovatoare, dar aveau si o poveste“, spune Solal.
