Chico Hamilton a luat primul contact cu Hollywood in 1957. Bucurandu-se de popularitate alaturi de cvintetul sau aventuros de la acea vreme – flautistul Paul Horn, basistul Carson Smith, violoncelistul Fred Katz, chitaristul John Pisano – el si trupa sa au fost distribuiti in Sweet Smell of Success (1957), un film noir grunjos despre un nemilos in stil Walter Winchell, cronicarul de tabloid newyorkez J.J. Hunsecker, interpretat de durul Burt Lancaster. Povestea acestei satire mediatice ascutite se ingroasa cand sora mai mica a lui J.J., interpretata de Susan Harrison, incepe sa se intalneasca cu tanarul chitarist de jazz al cvintetului Chico Hamilton, Steve Dallas, interpretat de Martin Milner. Tony Curtis joaca un rol de zile mari in pielea agentului de presa de pe Broadway, Sidney Falco, care si-ar vinde propria mama pentru a obtine un editorial favorabil din partea lui J.J..
Pe masura ce povestea se desfasoara – intercalat cu scene din clubul de jazz unde Hamilton si echipa sa concerteaza in fiecare noapte – supraprotectorul frate mai mare afla despre relatia romantica a surorii sale si apeleaza la Falco pentru a-i distruge reputatia tanarului chitarist de jazz.
Inca de la genericul Sweet Smell of Success, al carui scenariu a fost scris de Clifford Odets si Ernest Lehman, privitorul este intampinat de aroma de jazz a lui Hamilton. Si nu numai ca Hamilton contribuie la bogatia filmului prin prestatia trupei sale, dar el are si cateva replici in culisele scenei (de fapt, o alee in spatele clubului).
„Regizorul [Alexander Mackendrick] era un tip britanic si acesta era primul sau film american“, isi aminteste Hamilton. „Era un regizor pe cinste, dar replicile pe care trebuia sa le spun pur si simplu nu erau bune. Spre exemplu, la un moment dat trebuia sa spun despre prietena lui Marty Milner: «Arunca o franghie in jurul ei in timp ce ma duc dupa el». Si i-am spus regizorului: «Muzicienii nu vorbesc asa! In ceea ce ma priveste este prostesc». Si el mi-a raspuns: «Si ce ai spune tu?» I-am spus: «Pai, probabil as spune ceva de genul: Calmeaza tipa asta pana ma duc sa il aduc». Si el a spus: «Bine, bine, vom folosi asta»“.
Sweet Smell of Success a fost un reper al timpului sau, un model de cinism cinematografic care a precedat Network (1976) cu aproape 20 de ani. Si in alegerea cvintetului Chico Hamilton ca grup in-house pentru scenele de club de noapte, realizatorii nu numai ca demonstreaza bun gust pentru muzica, dar s-au dovedit a fi destul de progresivi prin afisarea unei trupe interrasiale pe ecran. Dar apoi, cvintetul Chico Hamilton a fost intotdeauna progrsiv in acest sens inca de la inceputurile sale in 1955, cand trupa era formata din chitaristul Jim Hall, suflatorul Buddy Collette, basistul Carson Smith si violoncelistul Fred Katz.
