Pe langa muzica compusa pentru filmele lui Akira Kurosawa, Fumio Hayasaka a ramas cunoscut si pentru coloanele sonore realizate pentru filmele de la finalul carierei regizorului Kenji Mizoguchi, incluzand Ugetsu (1953), Sansho the Bailiff (1954) si Crucified Lovers (1954).
Intr-o scrisoare adresata lui Yoshikata Yoda, scenaristul filmului Ugetsu, Kenji Mizoguchi scria:
Daca razboiul isi are originea in motivele personale ale conducatorului sau in interesul public, cum de violenta deghizata in razboi oprima si chinuie populatia atat fizic, cat si spiritual! Oricum ar fi, ei trebuie sa traiasca in continuare in confruntare directa cu aceasta violenta. Vreau sa subliniez acest lucru ca tema principala a filmului.
Parabola transistorica a lui Mizoguchi, despre costurile morale si sociale ale razboiului, exprima o tema majora ce se gaseste in filmele lui Mizoguchi, aceea ca epoca intunecata apusa a Japoniei feudale a ajuns la maturitate. Portretizand drama umana intr-un context de realism istoric complet detaliat, Mizoguchi aduce trecutul in prezent pentru a descrie consecintele tragice ale traiului in confruntare cu violentele razboiului.
Muzica lui Hayasaka, derivata din muzica teatrului ceremonial Gagaku, joaca un rol crucial in crearea unei pozitii retorice de detasare pe masura ce suntem martori la alegerile facute de personaje in confruntarea cu criza determinata de razboiul civil. Realitatea duala a povestirii fantomei supranaturale in contrast cu reprezentarea realista a unei lumii in razboi si criza morala pe care o provoaca este transmisa in aceeasi masura prin mijloace muzicale si prin miscarile de camera de pionierat si simtul pictural ale lui Mizoguchi.
Hayasaka era familiarizat cu muzica lui Debussy si Ravel, care au utilizat materialele muzicale pentru a descrie expresii simbolice precum starile de spirit onirice, naratiunile mitice ale erotismului si peisaje nostalgice. In Ugetsu, seductia lui Genjuro departe de valorile traditionale, pe seama carora el pune toate responsabilitatile pentru pasiunea iluzorie personificata de duhul rau al Doamnei Wakasa, este transmisa printr-un trop muzical evocator de dispozitive de teatru Noh stilizate si muzica orchestrala de inspiratie franceza cu harpa.
Prin distantarea teatrala sporita cu executia afectata a lui Hayasaka si figuratia harpei efemere, nu putem decat sa intelegem ca Doamna Wakasa este patologica, vicleana si din afara acestei lumi.
