David O. Selznick a continuat dupa succesul enorm pe care l-a avut cu Gone with the Wind (1939) cu o adaptare a romanului lui Daphne du Maurier, Rebecca. Pentru a regiza filmul, Selznick l-a recrutat pe englezul Alfred Hitchcock, care urma sa vina in America pentru prima data. Din moment ce Anglia era implicata in razboi, oferta s-a dovedit a fi deosebit de fortuita pentru Hitchcock, a carui inclinatie pentru suspans si intriga a dus la multe thrillere de succes.
Pentru a compune coloana sonora pentru Rebecca (1940), Selznick a apelat la Franz Waxman, care deja lucrase pentru compania independenta a lui Selznick la comedia din 1938, The Young in Heart. Muzica lui Waxman introduce privitorul in film cu o tema romantica minunata care acompaniaza genericul. Din acest punct muzica adauga o aura de mister povestii bogatasului englez Max de Winter (Laurence Olivier), care pare la prima vedere a fi in doliu dupa moartea primei sale sotii in timp ce sta la Monte Carlo. Max se intalneste in curand cu o tanara americanca (Joan Fontaine), care este companion de calatorie pentru snoaba doamna Van Hopper (Florance Bates). In urma unei casatorii aranjate in graba, tinerii casatoriti se intorc la palatul englezesc al lui Max, domeniul Manderley, unde noua mireasa se confrunta cu amintirile tulburatoare despre Rebecca, prima sotie a lui Max.
Coloana sonora include multe momente care sunt insotite de acorduri ce suna straniu, interpretate cu un efect tremolo la o orga Hammond. Aceste acorduri transmit un sentiment de mister cu privire la posibilitatea ca moartea Rebeccai sa fi fost o crima. Waxman a contribuit cu o serie ingenioasa de acorduri amenintator ascendente care confera emotie in timp ce patul Rebeccai este vazut intr-un prim-plan continuu care dezvaluie o perna pe care este brodata litera „R“ in timp ce este consumata de flacarile unui incendiu.
http://www.youtube.com/watch?v=j84ZpU5GgkY
