Pentru primul sau film sonor, The Great Dictator (1940), Charlie Chaplin si-a asumat din nou si rolul de compozitor, creand el insusi motivele muzicale ale filmului. El a angajat, de asemenea, pe cineva care sa ii aranjeze melodiile intr-o coloana sonora de fundal. De aceasta data, compozitoarea Meredith Willson (1902-1984) a acceptat insarcinarea si ca rasplata a primit o nominalizare la Oscar la categoria originalitatea coloanei sonore.
Comparativ cu muzica sa din City Lights (1931) si Modern Times (1936), in The Great Dictator nu exista prea mult material tematic original in coloana sonora. Muzica mai memorabila include piese, compuse de doi nemti celebrii, care au fost imprumutate pentru acest film; este vorba despre Preludiul la Actul I din Lohengrin, de Richard Wagner, si Dansul Ungar nr. 5 de Brahms, fiecare dintre ele figurand intr-o coloana sonora proeminenta. Pe sunetul coardelor intoxicant de dulci care interpreteaza muzica din Lohengrin, Hynkel (imitatia maniacal de caraghioasa a lui Chaplin la adresa lui Hitler) viseaza la cucerirea lumii in timp ce ia un glob pamantesc din suportul sau si danseaza cu el pe birou. El impinge in mod repetat globul in aer ca si cum ar fi un balon plutind in timp ce coardele linistitoare ale temei lui Wagner continua pe fundal. Acest moment idilic este distrus cand globul explodeaza; in acest moment, muzica se opreste brusc.
Cealalta scena care se foloseste remarcabile de muzica imprumutata este probabil cea mai hilara din intregul film. Infatiseaza un barbier evreu (Chaplin in celalat rol al sau) care isi barbiereste un client pe coardele Dansului Ungar al lui Brahms, care este difuzat la radio. Fiecare miscare a briciului este atent sincronizata cu fluxul ritmic al muzicii, miscarile barbierului se intensifica sau incetinesc pentru a tine masura tempoului schimbator al piesei lui Brahms. Nu cred ca exista in istoria filmului pantomina-pe-muzica mai incantatoare decat aceasta scena coregrafiata atat de ingenios.
