Dupa 2001: A Space Odyssey (1968), Stanley Kubrick a continuat sa integreze muzica preexistenta in filmele sale, dar in moduri noi, tot mai provocatoare. Un exemplu in acest sens este Eyes Wide Shut (1999). Celebra suita pentru orchestra de jazz Nr. 2, compusa de Dmitri Sostacovici, apare de trei ori in acest film: in timpul genericului de inceput si ulterior in timpul introducerii personajelor Bill (Tom Cruise) si Alice (Nicole Kidman); in timpul unui montaj de tip „zi din viata“ care intretaie momentele cu Bill la serviciu, tratand pacienti, si cele cu Alice, acasa; si la final, in timpul genericului. Fiecare iteratie sugereaza ideea lui Bill si Alice asupra perfectiunii familiei lor, imaginea pe care si-ar dori sa o aiba cu ei insisi, pe care si-ar dori sa o avem noi fata de ei.
Prin urmare, rezulta o ciocnire de tonuri din amestecarea muzicii rafinate cu imaginea pe care publicul o avea in 1999 cu actorii Tom Cruise si Nicole Kidman, si, de asemenea, cu imaginile de prezentare ale personajelor fictionale. Amestecul improbabil improvizeaza o legatura care are nevoie de un minut sau doua pentru a se stabili, mai ales ca in primele secunde spectatorii sunt socati placut de senzualitatea sincera a actritei Nicole Kidman in timp ce se dezbraca.
Secventa de deschidere a filmului pune muzica in prim-plan. Valsul se aude in mod continuu peste imaginile discontinue care includ genericul si cate un cadru din corpul lui Nicole Kidman, Cruise cautandu-si portofelul si traficul din Central Park West. Aceasta aducere in prim-plan a orchestrei complete are efectul de a face actiunea cvasi-opera, in sensul in care personajele si actiunea par sa se supuna la ceea ce dicteaza muzica. De fapt, este tentant sa extindem aceasta notiune a unui inceput de opera chiar mai departe: de indata de saxofonul isi interpreteaza partea de deschidere a valsului, urmeaza o „arie“ (sau mai bine, un duet, deoarece implica vocile ambelor personaje). Prima replica din film coincide cu momentul precis in care incepe a doua parte muzicala.
Ritmul muzicii tinde a fi metric si regulat, in timp ce ritmul vizual al unui film este mai putin regulat in „cadenta“ sa, pentru a aparea natural. Dar cand incepe Eyes Wide Shut, genericul este taiat perfect pe muzica: ritmul se schimba la fiecare a doua masura. Cand Nicole Kidman iese din rochia ei in timpul cadrului diegetic, editarea ii potriveste pasii pe muzica, ca si cum ar valsa (pe neasteptate) pe muzica. Cand miscarile personajelor se supun ritmurilor muzicale, acestea preiau rolul de marionete. Aceasta supunere fata de vointa autorului/muzicii continua in aceasta scena si pe tot parcursul filmului. Utilizarea valsului lui Sostacovici incheie rotund Eyes Wide Shut. Coloana sonora cuprinde o serie de alte trimiteri muzicale, de la muzica clasica la jazz si pop, care imbogatesc filmul atat auditiv, cat si semiotic. Ii invit pe cei curiosi sa le descopere.
