Politica de confidenţialitate

Sarcina generala trasata de regizorul rus Andrei Tarkovski pentru muzica din Stalker (1979) a fost aceea de a portretiza teza romancierului englez Rudyard Kipling privind incompatibilitatea dintre Vest si Est, care nu se pot înţelege reciproc si totusi trebuie sa coexiste intr-o camasa de forta formata din sisteme culturale indoctrinate. Cu toate acestea, principiul lui Kipling nu a fost acceptat de autorii filmului ca o dogmă, ci ca un punct de plecare indoielnic. Pentru a demonstra posibilitatea unei abordari diferite a problemei artistice si folosofice a Vestului si Estului, compozitorul Eduard Artemiev a ales psalmul medieval Pulcherrima Rosa, compus in cinstea Fecioarei Maria de catre un anonim italian din secolul al XIV-lea, cu care, prin manipulari complicate ale timbrului orchestratiei sale, el a prezentat muzica europeana ca fiind „implantata“ in muzica estica.

Temelia acestei solutii muzicale pentru Stalker a fost izolarea materialului tonal de baza de muzica indiana, care in acea perioada se rezuma de regula la instrumentele cu coarde, precum tamburul. Prin intermediul acestui material de baza, a carui timbru era aproape de cel al tamburului, compozitorul a modelat un spatiul muzical-acustic specific in care a plasat o combinatie contrapunctica a prestatiei flautului din Pulcherrima Rosa si o improvizatie la tar, un instrument muzical de origine asiatica. Dar pentru a evita crearea unei impresii prea directe si ilustrative a instrumentelor europene si estice, el a inventat o serie de diferite modulatii si transformari pe sintetizator ale timbrului vechiului flaut transversal si ale tarului antic. Aceasta compozitie i-a permis sa atinga o stare de armonie interioara, un echilibru psihic, prin combinarea lor.

Procedura compozitorului a fost urmatoarea: de exemplu, tarul a fost inregistrat initial la viteza corespunzatoare si ulterior a fost incetinit; acest artificiu a insuflat „viata“ fiecarei coarde, iar asprimea si ariditatea sunetului specific tarului au fost atenuate si facute mai europene. Nu mai putin interesanta a fost metamorfoza muzicii de flaut. Prima sa aparitie, in timpul genericului de inceput, a fost acompaniata de clavecin reconstruit pe SINTI-100 la cea mai apropiata varianta fata de original. Dar, pe masura ce eroii filmului se afunda mai adanc in Zona, care ii sperie cu misterul sau, psalmul antic isi pierde treptat din armonia arhitectonica si din proportii si se dezintegreaza in fraze si motive diferite, inconjurandu-se cu acorduri rezonante si miscari ritmice ostinato. Totusi, cele mai surprinzatoare schimbari au loc in intonatia si timbrul sau. Saturatia melodiei diatonice cu microcromatism delicat si inflorituri ornamentale, si tranzitia de la periodicitatea regulata care este normala pentru muzica europeana la o organizare ritmica arbitrara, stau marturie pentru transformarea treptata nationala.

Cand vorbesti de muzica din Stalker, trebuie, de asemenea, mentionat ca expune conflictul dintre Oras si Natura (Zona), traditionalul asupra civilizatiei moderne. Aceasta tema este extrem de importanta in intelegerea conceptiei artistice si a filosofiei filmului. Manifestarea ei cea mai remarcabila este „The Way to the Zone“, care se distinge printr-o organizare extrem de complicata a sunetului. Ideea compozitorului a fost aceea de a transforma zgomotele cotidiene in muzica si in acest fel sa transporte pur si simplu spectatorul intr-o atmosfera de actiune total diferita, intr-un alt taram acustic.

http://youtu.be/jbJBSoZG4z8