Astazi, muzicienii care compun coloanele sonore ale filmelor SF lucreaza pentru o varietate de genuri si utilizeaza sintetizatoare, secventiatoare si analizoare electronice, dar inca mai pastreaza un set de sunete familiare. Este adevarat ca, in timp, compozitiile pentru filme se poate sa se fi schimbat putin, prin folosirea de noi elemente, dar, cu toate acestea, trebuie sa ramana destul de uniforme pentru a-si mentine capacitatea de element fundamental si sa continue sa ajute in contextul povestii care se relateaza.
Criticul american Vivian Sobchack propune, totusi, o teorie diferita. Ea crede ca lipsa de inovatie in muzica science-fiction este cauzata de faptul ca multi compozitori ai acestui gen nu sunt giganti ai compozitiei de film. Lista compozitorilor de science-fiction importanti este „intr-adevar patetic de scurta in comparatie cu numarul de filme SF realizate si lansate in SUA din 1950 incoace“. Sobchack considera ca daca ponderea compozitorilor cu influenta, care sa lucreze in cadrul acestui gen cinematografic, ar fi mai mare, am asista la mai multa experimentare, datorita imersiunii genului in nefamiliar. Afirmatia ei are valoare, avand in vedere ca studiile compozitiilor muzicale ignora de multe ori genul science-fiction, insa acest lucru nu explica de ce compozitori renumiti precum John Williams si Danny Elfman se pot juca cu usurinta cu sunetele „science-fiction“ in timp compun coloane sonore pentru filme din aceasta categorie, dar cand actiunea trebuie dezvoltata sau emotia transmisa ei revin la structura de baza prezenta in toate genurile cinematografice. Nevoia de directionare a privitorului este cea care promoveaza asemenea familiaritate.
Acest lucru poate fi vazut in filmul lui Steven Spielberg, Close Encounters of the Third Kind (1977), a carui coloana sonora a fost compusa de John Williams. Compozitia este foarte similara cu alte orchestratii realizate de Williams, dintre care multe pot traversa cu usurinta genurile. Cand Roy Neary (Richard Dreyfuss) incearca sa plaseze forma pe care o vede in obiectele cotidiene dupa prima sa intalnire de gradul trei sau cand Jullian Guiler si fiul sau Barry sunt martorii celei de-a doua vizite extraterestre, coloana sonora se muta spre folosirea din abundenta a tamburului si a coardelor minore pentru a indica privitorului ca acest lucru este ciudat, dar inca familiar. O astfel de orchestratie ar putea fi utilizata intr-o serie de alte genuri. Exista doar anumite sunete si tonuri, ca multe alte compozitii muzicale ale genului science-fiction care pot indica, probabil, carui gen apartine coloana sonora. Pentru secventele de actiune sau cand naratiunea incepe sa ia avant, Williams utilizeaza orchestratii familiare usor plasate de limbajul filmului.
Totusi, Close Encounters of the Third Kind adauga o anumita logica la utilizarea muzicii in genul science-fiction. In cadrul naratiunii, filmul prezinta ceea ce numim „sunete“, care creeaza o simpla melodie. Pentru a comunica cu extraterestrii, oamenii de stiinta folosesc o combinatie muzicala descoperita in India. Totusi, in loc de sunete vocale, filmul schimba sunetele cu tonuri electronice pentru a imita efectele sonore ale genului. La sfarsitul naratiunii, OZN-ul vine in Wyoming, iar extraterestii raspund abia dupa ce Claude Lacombe (François Truffaut) indeamna oamenii sa comunice prin intermediul muzicii, folosind tonurile. Cand nava spatiala aterizeaza, aceasta raspunde tonurilor emise de oameni prin propriile octave joase emise de alamuri. Intr-un sens, acest lucru exemplifica genul; muzica ofera o cale spre intelegere. Oamenii comunica cu extraterestrii prin tonuri muzicale dintr-o gama pentatonica, creand un sunet muzical placut. Privitorul intelege muzica si totusi poate fi deschis unei lumi in care extraterestrii aterizeaza pe Pamant. Williams imita cele cinci tonuri de baza din partitura cand extraterestrii sunt prezentati fizic pentru a solidifica sensul muzicii pentru intregul gen; prin utilizarea familiarului ca semn, semnificatia pentru nefamiliar poate fi creata si inteleasa.
http://youtu.be/Jb1kCn_Tomg
