Aspectul cel mai ciudat din perioada de gestatie a scenariului pentru Limelight (1952) este „romantarea“ pe care Charlie Chaplin a adus-o liniei originale a povestii, din care cateva extrase au fost transcrise in biografia comediantului realizata de David Robinson. In acestea, Chaplin a scris pasaje elaborate in care detaliaza povestile din spate atat pentru Terry (Claire Bloom), cat si pentru Calvero (Charles Chaplin), care ar fi urmat sa fie utilizate intr-o serie de secvente de tip flashback. Varianta finala a filmului nu infatiseaza un asemenea material amplu, desi apare o secventa de flashback care prezinta povestea de dragoste a lui Terry cu un compozitor. In schimb, istoria personajelor este povestita prin schimburile verbale dintre Terry si Calvero. Aceasta structura era extrem de neobisnuita pentru Chaplin. Nu numai faptul ca un comediant propune o varietate de dialog, dar – initial, cel putin – a contemplat ideea de a incepe de la tipul de scenariu liniar care i-a caracterizat intreaga activitate. De asemenea, din moment ce naratiunea din Limelight trimitea la varieteurile din tineretea sa, este clar ca Chaplin a creat personajele pe baza propriei sale experiente, mai mult decat in filmele sale anterioare. Astfel, nu este o coincidenta faptul ca personajul Terry poarta asemanari cu Hetty Kelly, o tanara care a fost prima iubire a lui Chaplin din timpul zilelor sale de varieteu, precum si cu mama sa Hannah. De asemenea, Calvero are similitudini distincte cu tatal lui Chaplin.
O alta ciudatenie este concentrarea lui Chaplin pe portiunile muzicale. In timp ce muzica a fost intotdeauna importanta in lucrarile sale din era sunetului, coloana sonora a Limelight a avut un rol sporit. Chaplin si-a trasat sarcina de a finaliza portiunile muzicale inainte de a incheia scenariul. In mod normal, el compunea muzica dupa asamblarea unei variante brute a filmului, in perioada de post-productie. Cu toate acestea, regizorul Robert Parrish, care a interpretat in tinerete rolul unuia dintre vanzatorii de ziare care suflau cu boabe de mazare in City Lights (1931), isi aminteste ca a acceptat o invitatie de la Chaplin pentru a asculta bucatile muzicale din coloana sonora a Limelight inainte ca filmarile sa fi inceput. Dovezi suplimentare ale importantei pe care coloana sonora a Limelight a avut-o pentru comendiant vin dintr-un comentariu al lui André Bazin cum ca trei sferturi din notele de presa engleze ale filmului au fost dedicate numai muzicii.
Daca realizarea timpurie a coloanei sonore a filmului poate fi privita ca o intamplare curioasa, natura scenariului ofera o idee despre motivul pentru care Chaplin a simtit ca e necesar sa compuna muzica atat de repede. Povestea a necesitat o cantitate excesiva de acompaniament muzical, de la jingle-urile vioaie si pline de umor pentru numerele de scena ale lui Calvero si pana la baletul de 12 minute pentru finalul scenic al lui Terry, Death of Columbine (baletul a fost gandit pentru aceasta durata, dar numai o mica parte se regaseste in varianta finala a filmului), in plus fata de coloana sonora traditionala pe care Chaplin trebuia sa o compuna. Pentru piesele din numarul lui Calvero, Chaplin a gasit, fara indoiala, inspiratie in anii de circuit de vodevil pe care i-a parcurs, si putem fi destul de siguri de incercarile sale autentice de recreare a acestei forme de arta uitata. Secventa de balet a reprezentat o provocare pentru Chaplin. Dansatorii André Eglevsky si Melissa Hayden au fost chemati pentru a se consulta cu Chaplin asupra partiturii muzicale, pe care ei au considerat-o acceptabila pentru a crea un segment de dans adecvat si pentru a ajuta la coregrafierea piesei. In plus, perechea a revenit mai tarziu pentru a-si filma creatia.
