Un critic in muzica de film aflat in cautarea unei pietre de incercare, un test si un studiu de caz pentru oricare si fiecare teorie, nu s-ar putea opri la altceva mai dificil decat filmul M (1931), al regizorului german Fritz Lang.
Daca muzica de film apare undeva in adevarata sa esenta, atunci este aici. Povestea priveste un ucigas de copii care se plimba ca o umbra pe strazile unui oras modern. Monstrul umbla nerecunoscut, deoarece arata ca un nimeni inofensiv, mic si indesat, mai degraba decat ca un strigoi. Dar el isi dezvaluie natura de strigoi prin intermediul muzicii. Criminalul, M, este un fluierator nervos si ceea ce fluiera el – singura muzica pe care o auzim in intregul film – este muzica de strigoi, In pestera regelui muntilor a lui Edvard Grieg, compozitie muzicala scenica pentru orchestra si cor, avand ca inspiratie opera Peer Gynt, scrisa de norvegianul Henrik Ibsen. In afara de valoarea sa simbolica cu privire la naratiune, restrictionarea muzicii numai la acest fluierat si fluieratul numai pe aceasta melodie, produce „gradul zero“ al muzicii in cinema: cateva note simple la granita dintre muzica si absenta ei.
Un episod din acest fluierat merita o atentie speciala. Apare in momentul in care vedem criminalul, pe nume Beckert, printr-o masa impletita de verdeturi in timp ce acesta sta la o cafenea in aer liber. Fluieratul izbucneste, dar doar de aceasta data nu pare sa iasa de pe buzele lui Beckert, desi ar putea veni cu greu din alta parte. Intotdeauna de rau augur, fluieratul devine acum straniu, imaterial. Aceasta impresie devine realitate un moment mai tarziu, cand Beckert, care este chinuit de viciul sau, isi acopera gura intr-o incercare disperata de a inabusi sunetul. Asta nu il ajuta; fluieratul continua fara nicio schimbare de tonalitate. Asemenea impulsului de a ucide, muzica va continua impotriva vointei celui care o produce – sau nu. Momentul este unul extrem de ciudat intr-un film a carui gen, policier, este izbitor de „realist“. Care este de fapt sursa acestei muzici? Cine o fluiera? Chiar se intampla in cadrul povestii? Sau a devenit un dispozitiv de incadrare, impunandu-se din exterior? Filmul ridica aceste intrebari doar pentru a le declara irefutabile.
