Politica de confidenţialitate
The Shawshank Redemption

The Shawshank Redemption (1994)

Opera a aparut pe coloane sonore in numeroase forme si filme. Un aranjament interesant de opera pe coloana sonora a unui film implica utilizarea diegetica a unui numar de opera. Unul dintre filmele care s-au bucurat de atentie critica si care organizeaza o scena pivot in jurul unei bucati de opera este The Shawshank Redemption (1994). Aceasta scena se desprinde de naratiunea predominanta si este identificata ca punct culminant al filmului.

Filmul The Shawshank Redemption, regizat de Frank Darabont, este despre un om nevinovat, Andy (Tim Robbins), care ajunge la inchisoare pentru uciderea sotiei sale. Intelegator fata de colegii lui detinuti, el incheaga o relatie de prietenie cu Red (Morgan Freeman), iar cei doi incep sa sape un tunel pentru evadare. In mijlocul rutinei din inchisoare, Andy gaseste un disc cu Nunta lui Figaro, de Mozart, in biroul directorului. El pune discul cu Duetul Scrisorii (Canzonetta sull’aria) la fonograf si cateva momente mai tarziu difuzeaza muzica prin sistemul de sunet al inchisorii. Aceasta devine o experienta de inlemnire totala pentru detinuti, care se opresc din activitati ca vrajiti de magia muzicii lui Mozart. Red povesteste efectul muzicii in voiceover: desi oamenii nu stiau despre ce este vorba si nu isi puteau forma cuvintele, ei au simtit particularitatea momentului, deoarece muzica i-a transportat intr-o alta lume. Si pentru o secunda toti oamenii din Shawshank s-au simtit liberi. In caracterizarea Maryei Hunter, piesa creeaza o „cultura a sentimentului“ care este esentiala pentru film, care comercializeaza sentimente mult mai mult decat romanul care l-a inspirat.

Duetul muzical are si alte conexiuni cu filmul, desi niciuna deosebit de evidenta. In opera lui Mozart, Duetul Scrisorii marcheaza un moment important in relatia dintre Susanna, camerista, si Contesa, stapana ei. Aici vedem expresia muzicala a relatiei lor, mai degraba, ca de la egal la egal si prietenia lor apropiata. Contesa dicteaza o scrisoare pe care Susanna o scrie, iar linia muzicala pe care Contesa o ofera este repetata de Susanna. Echivalenta muzicala exprima egalitatea lor dramatica, care reprezinta un concept radical pentru sfarsitul secolului 18. In recapitularea Duetului, unde asemanarile muzicale sunt mai exacte, apare o inversare frapanta de roluri cand Susanna preia conducerea si contesa o urmeaza. Mary Hunter sustine ca aceasta prietenie putin probabila rezoneaza cu relatia dintre diferitele clase sociale si rase din Shawshank: Andy este alb, profesionist si foarte educat, in timp ce Red este negru, sarac si abia educat. Duetul simbolizeaza legatura lor speciala. O alta paralela, desi mai la distanta, face apel la spiritul pastoral al piesei. Bazandu-se pe lucrarea lui Wye Allanbrook, care a considerat opera lui Mozart o pastorala, Hunter vede o legatura intre calitatea pastorala a Duetului si sfarsitul filmului pe o plaja izolata, cu Red si Andy reuniti. Bineinteles, la un nivel de baza insasi ideea de dublare este exprimata de Duet, iar acest lucru se observa din reactiile lui Andy si Red la aceasta muzica.

Hunter merge chiar mai departe cu interpretarea ei privitoare la ceea ce realizeaza opera in film. Ea sustine ca uimirea generala a detinutilor cand asculta muzica se traduce prin faptul ca piesa face trimitere la idealurile de „universalitate si fraternitate“. Chiar daca apelul la universal poate parea prea larg – aceasta eticheta prezinta riscul de a eclipsa nuantele de clasa, rasa si naratiune – Hunter este pe subiect cand arata modul in care piesa opreste timpul in film. Calitatea de tihna a modului pastoral si frumusetea vocilor amestecate, care de multe ori canta in treimi, se combina pentru a pune ascultatorii,  atat pe cei din interiorul filmului, cat si pe cei din afara lui, intr-o alta zona. Muzica glorioasa a lui Mozart va face acest lucru.

Buton-share

Print Friendly, PDF & Email
Citeşte şi
Goodfellas (1990)