O partitura muzicala din orice film poate adauga un strat suplimentar naratiunii, care transcede simpla mimare a actiunii vizualizate pe ecran. In filmele care vorbesc despre lumi futuriste, compozitorii si sunetistii au libertatea de a crea o lume necunoscuta si noua pentru privitori. Totusi, spre deosebire de sunetisti, compozitorii se sfiesc de multe ori de crearea unor piese unice care sa reflecte aceste lumi noi si adesea prezinta partituri muzicale care poseda structuri si cadente familiare. Chiar daca este posibil ca acest lucru sa impiedice creativitatea si sentimentul de spatiu si timp, partiturile muzicale faciliteaza, de fapt, accesul privitorului la film. Prin melodii usor de recunoscut, viziunile asupra viitorului si a galaxiilor indepartate pot fi plasate intr-un context recognoscibil. Un asemenea grad de familiaritate ii permite privitorului sa se plaseze intr-un spatiu confortabil, astfel incat filmul sa il poate directiona ulterior spre ceea ce este o viziune nefamiliara, dar acceptabila, a unei lumi diferite de a sa.
Cand privitorul intra intr-un cinematograf si se aseaza pe scaun, luminile se sting, semnalizand inceperea filmului. Filmul este un mediu popular, usor de citit de publicul sau. Filmele produse in SUA prezinta adesea o naratiunea liniara, clasic hollywoodiana, care urmareste o relatie cauza – efect usor de inteles. Privitorul, deja familiarizat cu aceasta structura, poate citi cu usurinta ceea ce i se prezinta si poate prezice ce va urma. Fiecare actiune si eveniment din film este plasat asa incat sa sprijine aceasta progresie, intarind intelegerea limbajului sau. Scopul mediului este acela de a crea un spatiu in care publicul sa fie complet scufundat, nemaifiind constient de bidimensionalitatea ecranului.
In timp ce muzica fidela lumii prezentate poate furniza credibilitate mediului, nu are si nu poate avea aceeasi dominatie pe care structurile familiare le au asupra privitorului. Privitorul are prea putina legatura cu aceasta muzica si, prin urmare, nu o poate citi cu usurinta. Acest lucru este promovat astazi de genul science-fiction, care este mai putin preocupat de filmele bazate pe alte planete si mai concentrat pe povesti care au loc in viitor sau in lumi paralele care arata foarte asemanator cu timpul prezent, accentuand nevoia de Familiaritate.
Filmul V for Vendetta din 2005 prezinta o societate futurista totalitara din Marea Britanie. Filmul utilizeaza o coloana sonora care poseda indicatoare recognoscibile si melodii familiare spatiului sau diegetic. Chiar daca naratiunea este plasata in viitor nu este deplasata alegerea unui remake al melodiei I Found a Reason, a celor de la Velvet Underground, interpretat de Cat Power pentru selectia lui V de la tonomat. In plus, cand se deruleaza genericul de final, se aude melodia Sympathy for the Devil de Rolling Stones. Acest lucru nu doar ca ajuta privitorul in Familiaritate, dar situeaza filmul in lumea pe care incearca sa o descrie – o lume care este diferita, dar familiara.