Politica de confidenţialitate
Batman

Cel mai muzical Batman al tuturor timpurilor

Începând cu anii `30, muzica a fost nu numai o componentă semnificativă a narațiunii în filmele de masă, ci, de asemenea, a fost organizată ca un discurs coerent și discret în cadrul acestora. Batman, filmul regizat de Tim Burton în 1989, evidențiază modalitățile prin care Hollywoodul post-clasic angajează și comandă muzica, atât în ceea ce privește utilizarea formulelor de inspirație clasică, cât și a procedurilor mai recente. Filmul oferă posibilitatea de  a vedea strategiile muzicale ale filmelor contemporane atât în raport cu continuitatea, cât și cu discontinuitatea celor ale cinematografiei clasice. Muzica a fost (și continuă să fie) o parte integrantă a fenomenului multimedia reprezentat de filmele cu Batman. Danny Elfman a compus coloana sonoră pentru Batman și Batman Returns (1992), iar partiturile sale muzicale oferă o continuitate alături de regizorul Tim Burton și Michael Keaton, în rolul lui Batman. Muzica lui Elfman a avut un impact semnificativ și i-a ridicat reputația în ceea ce privește coloanele sonore eficiente și antrenante. În unele privințe, aceste două filme cu Batman sunt reprezentative pentru tendințele contemporane de realizare a unor blockbustere Hollywoodiene scumpe – Batman a fost clasat în top zece filme cu cele mai bune încasări din toate timpurile – deși ambele filme au strategii estetice interesante și neobișnuite.

Muzica orchestrală folosită în Batman își are cu siguranță originea în tradiția clasică de la Hollywood, dar totuși, mai degrabă decât să fie pur și simplu o revenire la stilurile compozițiilor din epoca studioului, aceasta manifestă aluzii explicite la anumite aspecte stilistice ale muzicii de film din era studioului. Apelul lui teoreticianului de film Kathryn Kalinak la termenul „persistență“ presupune o continuitate directă – „renaștere“ ar putea fi o descriere mai potrivită a acestei tendințe muzicale. La urma urmei, filmele contemporane de la Hollywood diferă în multe aspecte față de cele din era studioului.

Lansarea fastuoasă a filmului Batman în 1989 a fost completată de lansarea a două LP-uri cu coloana sonoră, odată coloana sonoră orchestrală a lui Danny Elfman și a doua oară ciclul de cântece al lui Prince. În acel moment, Elfman era un nume relativ minor în circuitul compozitorilor de film, având în palmares doar două filme regizate anterior de Tim Burton, Pee Wee`s Big Adventure (1985) și Beetlejuice (1988). Prince, pe de altă parte, devenise unul dintre cei mai bine vânduți artiști pop ai anilor `80 cu LP-uri precum Around the World in a Day (1985) și Sign `O` the Times (1987), precum și pentru compunerea muzicii și a rolului jucat în Purple Rain (1984). Batman implică o coabitare între compoziția lui Elfman și cântecele lui Prince. Deși melodiile sunt marginalizate și, într-adevăr, o mare parte din LP-ul lui Prince nu apare în film, acestea manifestă o prelungire a textului dincolo de granițele sale tradiționale, pentru a include produse estetice încrucișate.

În timpul anilor `80, termenul „sinergie“ a câștigat valoare ca descriere a promovării simultane a unui produs „franciză“, un pachet format din colaborarea industriei muzicale cu industria de film. Thomas Schatz citează Batman ca fiind caracteristic pentru natura multimedia a producțiilor contemporane de film. Existența a două LP-uri cu coloana sonoră a Batman și, mai mult, muzica lui Prince legată de film, sunt exemple ale sinergiei dintre diviziile de înregistrări și film ale Warner Brothers.

LP-urile cu coloana sonoră au oferit un spațiu pentru plenitudinea muzicii; ceea ce poate să fi fost doar câteva secunde greu de observat în film, pe LP, melodia poate fi savurată ca un obiect estetic în sine, nediluat de exigențele filmului. Batman a fost primul film care a instituit lansarea a două LP-uri cu coloana sonoră, o strategie care a devenit tot mai frecventă de atunci, câteva exemple fiind Dick Tracy (1990) (trei LP-uri), Addams Family Values (1993), The Crow (1994) și Forrest Gump (1994) (două LP-uri, dintre care unul dublu). În fiecare caz, aceste coloane sonore dezvăluie o împărțire a muzicii de film în partituri orchestrale și compilații de cântece.

LP-ul lui Prince formează o intersecție cu filmul din punct de vedere estetic, comercial și narativ. LP-ul lui Prince nu doar că include o parte a dialogului din film, dar este bizar conceptualizat ca o narațiune coerentă, cu dialogul aparent cântat între personaje. Acesta cuprinde propria narațiune de genuri, cu Prince cântând diverse roluri ale personajelor: Batman în piesa The Future, Joker în Electric Chair, Vicki Vale și Bruce Wayne în Arms of Orion, Joker în Party Man, Bruce Wayne în Vicki Waiting, Joker în Trust,Vicki Vale în Lemon Crush, Batman în Scandalous și toate personajele în Batdance. Acest ultim cântec este punctul culminant al dinamicii și narațiunii LP-ului. Batdance cuprinde o interacțiune „de operă“ între Joker, un personaj obscur numit Gemini, Vicki Vale, Bruce Wayne și Batman. În timp ce Joker și Batman intercalează mostre de dialog din film (precum „Sunt Batman“), indicațiile de pe coperta albumului atribuie vocile din acest cântec și corului, găștii lui Joker, dansatorilor liliac și chiar lui Prince însuși.

http://youtu.be/MNcrvPs1548

http://youtu.be/MR_X6GunOlQ

http://youtu.be/PtZynXJEIjw

Print Friendly, PDF & Email
Citeşte şi
Sunetul visceral care il imbraca pe Joker