Jim Jarmusch a colaborat cu John Lurie pentru compozitia partiturilor muzicale a o serie din filmele sale de debut; Lurie are, de asemenea, roluri actoricesti importante atat in Stranger Than Paradise (1983), cat si in Down by Law (1986); si a compus coloanele sonore pentru cele doua filme si pentru Mystery Train (1989). Jane Giles il descrie pe Lurie ca fiind cel mai cautat star al peisajului cineastilor underground din New York, la inceputul anilor `80. Ea pune accentul pe aspectul si persona lui, „Binecuvantat cu un aspect irosit si o atitudine cool, de dorit, el personifica momentul“. In timp ce aspectul este, fara indoiala, important in impresionarea unei piete cult, acesta nu submineaza importanta muzicii. Royal S. Brown a remarcat ca „unele dintre cele mai eficiente partituri de jazz sau orientate spre jazz au venit din condeiul lui John Lurie“. Pe langa partitura compusa de Lurie, Down By Law prezinta de asemenea doua piese compuse de o alta stea in devenire Tom Waits; Waits are si un rol major in acest film si a ajuns sa compuna coloana sonora (alaturi de Kathleen Brennan) a celui de-al treilea film al lui Jarmusch, Night on Earth (1991).
Uneori, statutul de cult al muzicienilor poate ajuta si cu adunarea fondurilor pentru filmele independente. Multi regizori care aleg sa lucreze independent o fac pentru a-si pastra controlul creativ al tuturor aspectelor filmului, inclusiv al muzicii. Jarmusch a comentat cu privire la natura conservatoare a muzicii de film:
[su_quote]Lumea este atat de plina de muzica interesanta, uimitoare, atunci de ce toate coloanele sonore suna exact la fel?[/su_quote]
El realizeaza ca acesta este modul de lucru al Hollywood-ului si ca utilizarea conventiilor este ceea ce asteapta oamenii, dar Jarmusch are o „idee destul de clara asupra genului muzical sau asupra cui mi-ar placea sa compuna muzica“ cand face un film. Acest lucru este demonstrat de alegerile sale eclectice de muzicieni; pe langa Lurie si Waits, el a mai lucrat cu Neil Young si RZA, un membru al formatiei Wu-Tang Clan.
Dar sa ne oprim putin la muzica compusa de Waits pentru Night of Earth. In aprilie 1992, Waits a lansat primul sau album nou in aproape cinci ani. Inregistrat drept coloana sonora pentru filmul episodic al lui Jim Jarmusch, despre soferi de taxiuri nocturne si pasagerii lor din Los Angeles, New York, Roma si Helsinki, Night on Earth a fost in principal un album instrumental, constand in variatii pe o tema intercalate cu trei piese vocale (Good Old World, Back in the Good Old World si On the Other Side of the World) pe care Waits le-a compus alaturi de Kathleen. Desi Jarmusch a cerut initial doar doua teme, cand Waits i-a pus la telefon valsul Good Old World, regizorul s-a razgandit si i-a cerut sa o foloseasca ca muzica de fundal pentru tot filmul. Jarmusch a fost atat de entuziasmat incat a zburat in California ca sa asiste la unele inregistrari. Jarmusch l-a gasit pe Waits ascuns intr-un studio de inregistrari neconventional pe care l-a descoperit in micul oras Cotati – o fosta ferma de pui numita Prairie Sun. Cu Biff Dawes ca inginer de sunet si Francis Thumm la clape si co-aranjor, Waits a lucrat la muzica pentru Night on Earth cu un nou grup de muzicieni din Bay Area care i-a inclus pe chitaristul Joe Gore, violoncelistul Matt Brubeck, basistul Clark Suprynowicz, acordeonistul Josef Brinckmann si pianistul/percutionistul Mule Patterson. Grupul l-a mai inclus si pe Ralph Carney. Saxofoanele lui Carney si alte instrumente de suflat sunt peste tot in Night on Earth; pe unele piese el chiar a experimentat cu flautul si naiul. „Au fost cateva lucruri pe care le-am facut si care erau prea hippie pentru Tom“, spune el. „Mi-a spus, «Urasc flautul!», Jim ar fi spus ca ii place ceva si il puteam vedea pe Tim cum fierbe.“
„A fost o situatie destul de egalitara, cu toate ca Tom conducea cu siguranta lucrurile“, isi aminteste Clark Suprynowicz. „Chiar cred ca am invatat ceva din experienta, deoarece modul lui Tom de a dirija ansamblul semana foarte mult cu al unei persoane de teatru. Intra in cabina de inregistrari si reasculta ceva ce inregistrasem. Apoi iesea, se uita la Ralph si spunea, «Suna prea prietenos! Nu o putem face mai antisociala?!»“ Dupa o varianta initiala a Good Old World (Vals), Waits a iesit din cabina si a inceput sa se taraie prin studio. „Baieti, baieti!“, i-a implorat pe muzicieni. „Este un pic cam moale!“ Suprynowicz, co-fondatorul orchestrei Bay Area Jazz Composers, spune ca a gasit metodologia lui Waits educativa: „Uneori, pentru a obtine rezultatul dorit de la muzica, acesta e singurul mod prin care il poti obtine. Sunt lucruri care pur si simplu nu sunt captate de termeni precum crescendo sau diminuendo“.
Cu Back in the Good Old World (tiganesc), Waits a dezvoltat o nostalgie lirica regretabila peste o fuziune nelinistitoare de violoncel, orga de camera, chitara, corn bariton si percutie a la Flintstones. Toate pisele de baza ale coloanei sonore au urmat acelasi model straniu de suspans si usoara monotonie. Pentru Los Angeles Theme (Another Private Dick), interpretata in timp ce Winona Ryder o transporta pe Gena Rowlands prin LA, Waits a atras propriile sale radacini Hollywood – noir. Semnificativ diferit a fost instrumentalul Good Old World (Vals), un recital de camera completat de coarde neobisnuite. Carnival (Brunello Del Montalcino) – auzita in timp ce iubitorul de oi Roberto Benigni conduce prin Roma – a fost o reluare a Back in the Good Old World care ar fi putut fi compusa de Nino Rota.
