Există cel puțin două motive pentru a acorda o atenție deosebită muzicii din filmele lui Roman Polanski. Primul, unele coloane sonore sunt inovatoare, în special în contextul muzicii folosite în filmele sale poloneze, în perioada de început a carierei sale regizorale. S-ar putea spune că Polanski l-a „descoperit“ pe Krzysztof Komeda pentru muzica de film. Înainte de moartea sa prematură, Komeda era privit drept cel mai bun muzician de jazz din Polonia și unul dintre cei mai remarcabili compozitori polonezi de film. Al doilea motiv este acela că unele dintre filmele lui Polanski sunt despre muzică, ca obiect al pasiunii cuiva.
[su_quote cite=”Roman Polanski”]Muzica lui era calmă și modernă, dar în interiorul acesteia se afla o inimă fierbinte. Komeda a fost un compozitor de film prin excelență. El a dat adevăr filmelor mele. Fără muzica lui acestea ar fi fost lipsite de sens.[/su_quote]
După cum susține Roman Kowal, specificitatea stilului lui Komeda în calitate de compozitor de muzică de film constă în ciocnirea dintre lirismul motivului muzical principal și sunetul agresiv de jazz. Acest lirism, care i-a asigurat eticheta de cel mai mare „poet“ al jazz-ului polonez, este transmis în titlurile compozițiilor sale, care conțin cuvinte precum „baladă“ sau „cântec de leagăn“. Ca autor de partituri muzicale de film, nu i-a fost frică să caute modalități de a ajunge dincolo de jazz, spre exemplu, aventurându-se în muzica pop. Pasiunea lui Komeda pentru teme lirice împachetate într-un ambalaj înțepător și periculos s-a potrivit cu interesele filmice ale lui Polanski, un exemplu fiind tema iubirii neîmplinite sau a iubirii care conduce la crimă. Criticii atrag, de asemenea, atenția asupra calității evazive și misterioase a muzicii lui Komeda și a utilizării inovatoare a anumitor instrumente care adesea imită sunetele naturale. Fără îndoială, aceste două trăsături l-au atras pe Polanski, care de la începutul carierei sale a arătat o predilecție pentru ambiguitate și ironie și a favorizat sunetul „bogat“, multi-stratificat.
Multe dintre caracteristicile partiturilor lui Komeda compuse pentru scurt metrajele lui Polanski pot fi atribuite, de asemenea, și filmului Knife in the Water (1962). Mai întâi de toate, muzica, în stilul jazz-ului modern, este foarte funcțională, chiar angajată în narațiune, atât în conținutul, cât și în structura acesteia. Scenariul este marcat de un joc recurent de tensiune și eliberare a tensiunii; la fel și muzica, care alternează între Bebop și „lazy cool“. Patru motive sunt folosite doar o singură dată, iar două de mai multe ori. Cel mai important este Balada pentru Bernt, botezată după numele saxofonistului suedez Bernt Rosengren, pe care Komeda l-a invitat să înregistreze muzica pentru Knife in the Water. Apare de patru ori în film, inclusiv la începutul și la sfârșitul filmului, accentuând circularitatea narațiunii. Această muzică non-diegetică, care îi acompaniază pe Andrzej (Leon Niemczyk) și Krystyna (Jolanta Umecka) în drumul lor spre lacurile Mazuriene și înapoi, este juxtapusă cu acorduri banale de pian de la un radio care servește ca fundal pentru exercițiile de dimineață.
Krzysztof Bukowski susține că ciocnirea dintre aceste două tipuri de muzică, în prima scenă, anticipează discordia dintre cei doi, experimentată în forță când se află pe iaht, în timp ce în ultima scenă confirmă faptul că discordia nu a fost depășită. În alte două ocazii, Balada pentru Bernt marchează momentele de odihnă. În prima, personajele stau la soare, iar în a doua se ascund sub punte, pentru a evita ploaia. A doua temă recurentă, construită din două părți de tonalitate contrastantă, acompaniază iahtul când își începe călătoria și, mai târziu, când naufragiază în apa de mică adâncime. După cum arată Iwona Sowinska, aceasta promite plăcerea de a naviga și transmite pericolul său. Per ansamblu, temele recurente accentuează construcția simetrică a filmului și transmite starea lui de spirit, sugerând că în spatele aparentului stil de viață fericit, burghez, al cuplului central pândesc sentimente sinistre de exasperare, dezamăgire, suspiciune și cruzime. Unii critici au ajuns până la a sugera că muzica oferă Knife in the Water forma unui thriller. Merită menționată că, pentru telespectatorii care își amintesc televiziunea poloneză din anii `60, această impresie este întărită de utilizarea frecventă a saxofonului în coloanele sonore ale dramelor televizate cunoscute sub numele de Kobra (Cobra). În aceeași ordine de idei, Marek Hendrykowski pretinde că metafora unei compoziții moderne de jazz este cheia pentru captarea specificității temei filmului. El descrie Knife in the Water ca pe un set de „variații improvizatorice pe o temă“ – tema fiind puterea. Paul Coates se folosește de metafora lui Hendrykowski, susținând că filmul are un ritm ca de jazz, în mare datorită „confruntărilor sfârâite apoi fâsâite, ori de câte ori Krystyna intervine pentru a descărca o tensiune al cărei catalizator nerecunoscut este chiar ea, într-o oarecare măsură.“
O altă funcție a compoziției lui Komeda este aceea de a individualiza cei trei antieroi. În unele momente, într-un mod onomatopeic, copiază vocile personajelor sau imită mișcările lor, cum ar fi ascensiunea elevului pe catargul iahtului. Mai mult, aceasta transmite legăturile care sunt construite și dizolvate în timpul călătoriei. Krystyna fredonează adesea o melodie tristă care sugerează că ea adăpostește unele dorințe și neîmpliniri. Această impresie devine explicită când ea cântă o melodie despre o iubire care s-a sfârșit prost. Melodia este confiscată de elev, care o fluieră; Andrzej, enervat, îi interzice să mai fluiere, pretinzândă că fluieratul pe iaht este împotriva regulilor de navigație. În realitate, el nu este de acord cu fluieratul acestuia, deoarece schimbul de muzică pe care elevul îl face cu soția sa semnifică posibilitatea ca cei doi să împărtășească ceva mai mult: gust, sensibilitate, chiar dragoste. Mai târziu, Andrzej însuși începe să fluiere melodia, ca și cum ar încerca să-și însușească cântecul, făcându-l experiența comună a sa și a Krystynei și în acest fel să își recâștige soția.
Chiar și acei critici care nu au reușit să recunoască ritmul de jazz al Knife in the Water sau structura sa ca de jazz, au remarcat că muzica filmului este imposibil de ignorat și că aceasta creează starea de spirit a filmului. Un critic chiar s-a plâns că muzica este prea insistentă, atrăgând atenția mai degrabă asupra ei decât asupra narațiunii. Calitățile de jazz ale Knife in the Water au contribuit la conturarea unei opinii relativ slabe față de acest film, printre o mare parte a criticilor polonezi, și, mai important, printre politicieni. Knife in the Water și Innocent Sorcerers (1960), al lui Andrzej Wajda, au constituit nucleul de filme condamnate în 1963 de către liderul de atunci al partidului, Wladyslaw Gomulka, ca fiind inventate, vide, străine de caracterul național polonez (și, prin extensie, imitând caracterul occidental/american) și lipsite de optimism – toate caracteristici considerate periculoase pentru tânăra generație. A urmat apoi acuzația (sau complimentul) că Knife in the Water este similar cu filmele Noului Val Francez. Deși Polanski însuși a negat cu fermitate această afirmație, așa cum au făcut mulți susținători polonezi ai filmului, dornici să demonstreze că filmul de debut al lui Polanski are, în esență, rădăcini poloneze, eu aș sprijini această afirmație. Asta nu înseamnă că regizorul polonez a fost influențat de Jean-Luc Godard, Claude Lelouch sau Louis Malle (nu cred că a fost); mai degrabă, Noul Val Francez a reflectat o sensibilitate similară, referitoare la prima generație de tineri care nu-și amintea de Cel De-al Doilea Război Mondial și care, pentru valori și modele de comportament, s-a uitat în afara culturii sale naționale, în special la Statele Unite ale Americii.
Bibliografie
Ewa Mazierska, Roman Polanski: The Cinema of a Cultural Traveller, I.B. Tauris & Co, New York, 2007;
http://youtu.be/Fq1d2ie5_Nk
http://youtu.be/4f1DpoYLBTc
http://youtu.be/SVNRS_DiHZY
