Liniştea şi sunetul dau o putere fascinantă filmului Throne of Blood (1957), regizat de Akira Kurosawa: liniştea misterioasă şi pregnantă purtată de vântul aspru, liniştea nerăbdătoare intensificată de ritmul ropotului de copite, liniştea violentă întreruptă de ţipătul unei ciori şi liniştea ambiguă şi plină de suspans prelungită de bătăile de tobă. Aceste modele intensifică tulburările emoţionale ale personajelor, le articulează lupta psihologică şi consolidează efectul narativ transportat de imaginile vizuale, cu scopul de a produce o lucrare artistică satisfăcătoare din punct de vedere estetic. În cele mai critice momente ale filmului, precum scena crimei, Kurosawa recreează puterea dramatică a operei shakespeariene Macbeth prin manipularea liniştii şi prin interacţiunea dintre linişte, sunete naturale şi muzica Noh. Kurosawa foloseşte liniştea dramatică, sunetele naturale şi muzica Noh ca vehicule simbolice pentru a explora temele majore ale filmului – destinul, ambiţia şi distrugerea.
În perioada de început a carierei sale, Kurosawa a dat dovadă de o sensibilitate aparte faţă de efectul şi puterea filmelor mute: „Îmi plac filmele mute şi întotdeauna mi-au plăcut. De multe ori sunt mult mai frumoase decât filmul sonor. Poate aşa şi trebuie să fie. Oricum, am vrut să refac o parte din această frumuseţe.“ În Throne of Blood, Kurosawa îşi invită publicul în mod repetat să reflecteze la momentele de linişte. Prin aceste momente, el restabileşte marea concentrare a filmului mut. El recunoaşte că „în funcţie de modul în care sunetul este adăugat, imaginile vizuale pot lovi privitorul în feluri diferite“. Modul în care Kurosawa sparge tăcerea adaugă sensuri noi imaginilor vizuale şi, în cele din urmă, el dezvoltă un sunet simbolic şi un model vizual care formează o unitate estetică. Liniştea care inspiră şi care este întreruptă de un sunet natural formează una dintre cele mai importante modele din film.
Deşi sunetul simbolic şi imaginile vizuale transmit conflictul psihologic al personajelor şi aprofundează adâncul destinului uman, elementele lor sunt surprinzător de simple. „Vizual“, observă criticul Donald Richie, „filmul este o minune, pentru că este făcut din atât de puţine elemente: ceaţă, vânt, copaci, burniţă – pădurea şi castelul“. Aceeaşi simplitate este aplicată modelului de sunet şi tehnicii. Liniştea, sunetul natural şi muzica Noh – cu precădere sunetul de flaut şi tobă – sunt principalele componente acustice ale filmului. Mai mult, atât sunetul, cât şi imaginile vizuale sunt mulate după un model limitat. Flautul solitar şi contrastul dintre înălţimea sunetului său şi profunzimea tobei funcţionează ca monolog şi dialog, transportând gama largă de stres emoţional a personajelor, precum şi conflictele dintre diferite personaje. Armonia interpretării stilizate şi muzica restricţionată amplifică ironic relaţiile dizarmonioase şi crizele emoţionale şi mentale care urmează.
Dacă aruncăm o privire asupra tradiţiei teatrale japoneze Noh putem înţelege mai bine relaţia semnificativă dintre linişte şi muzică. Atât modelele vizuale, cât şi cele sonore ale Throne of Blood sunt puternic influenţate de tradiţia Noh, care a înflorit la sfârşitul secolului al XIV-lea. Reprezentaţia Noh ideală oferă publicului o experienţă teatrală profundă asupra ritualului de dans, cântec, psalm şi poezie. Comparaţia dintre Throne of Blood şi Noh evidenţiază afinitatea dintre această tradiţie teatrală şi interpretarea personajelor din film, în special „interpretările stilizate“. Stilizarea celor două figuri feminie – Asaji şi Duhul Pădurii – şi calitatea limitată, formală, închisă, ritualică a Noh se observă de asemenea. Totuşi, relaţia dintre convenţia reprezentaţiei Noh şi percepţia auditivă a filmului a primit mai puţină atenţie din partea criticilor. Cu toate acestea, conexiunea este foarte puternică, deoarece intervalul şi liniştea dintre două acţiuni fizice are un efect fascinant şi important. În momentul în care dansul s-a oprit, sau psalmul a încetat, sau în oricare dintre aceste intervale de timp care pot apărea în timpul interpretării unui rol sau în timpul oricărei pauze sau interval, actorul nu trebuie să-şi abandoneze concentrarea, ci trebuie să-şi păstreze intactă conştiinţa tensiunii interioare. Sentimentul acestei concentrări interioare este cel care se manifestă în public şi face plăcut acel moment.
Liniştea şi interacţiunea dintre linişte, sunete naturale – vânt, ropot de copite, nechezat de cai, ţipăt de bufniţă – şi muzică Noh, cu precădere flaut şi tobă, amplifică efectul imaginilor vizuale dramatice ale lui Kurosawa, întărindu-le mesajele simbolice şi proclamând temele majore ale filmului. Ropotul de copite simbolizează ambiţia suprimată, război, violenţă şi haos. Paralel cu mişcarea circulară repetată a calului în galop este modelul de sunet al liniştii întrerupte de ropotul de copite. Împreună, ele subliniază ciclul destinului osândit. Pădurea, a cărei linişte este întreruptă de ropotul violent de copite, trimite trosnetul tunetului ca mesaj de furie şi răzbunare, prezicând rezultatul distructiv şi anume acela că nicio voce nu va rămâne, doar liniştea.
