Politica de confidenţialitate
Women on the Verge of a Nervous Breakdown

Melodrama focoasa care a consacrat stilul Almodovar

Ecranul este inundat de tăieturi din reviste de modă; culorile sunt puternice, contururile clare. Lenjerie, mănuşi, rochii de seară, pantofi cu toc înalt – toate extrem de sofisticate. Unghii vopsite care se uscă după manichiură, ruj roşu, foarfecele croitoresei, un ochi conturat de machiaj repetat într-o bandă de cadre fotografice dintr-o cabină fotografică. Peste aceste imagini, ritmul unui bolero cu inevitabilele sale versuri despre trădarea în dragoste. Imagina cu care culminează genericul: o cameră pe un platou de filmare. Imediat, o voce feminină ne transportă în ceea ce pare a fi curtea unei ferme, dar care se dovedeşte a fi un ţarc pentru orătănii improvizat pe balconul unui bloc. Un singur cadru condensează esenţa melodramei: spatele unui vechi disc de vinil, pe care un contur realizat cu un creion roşu a transformat titlul unui cântec într-o declaraţie de iubire veşnică; în stânga sa, o scrumieră plină de ambalaje de dulciuri şi un muc de ţigară; în spatele ei, un suport de pahare cu o băutură uitată pe un fundal roşu. Vocea unui bărbat repetă promisiunea de dragoste. Apoi, un ceas cu alarmă; camera de filmat trece spre fotografia unui cuplu, inscripţionată cu un mesaj scris de mână, semnat de cineva pe nume Ivan; apoi un pachet gol de pastile; un alt ceas, manoşele sale indicând aceeaşi oră ca cel precedent: ora opt.

Acesta este începutul filmului Women on the Verge of a Nervous Breakdown, regizat de Pedro Almodóvar în 1988. Esenţa melodramei este condensată în aceste cadre: boleroul, povestea femeii, imaginea kitsch, redundanţa. Chiar înainte de a ne fi semnalat scenariul standard de iubire trădată, genericul indică o estetică: fragmentul, decupajele din revistă, moda, fetişizarea corpului feminin şi hainele de femeie, în cadre saturate de culori luminoase şi pline de bucăţi de material textil. Am putea fi în atelierul unei croitorese sau al unui designer de modă. Totuşi, tonul este uniform; filmarea lui José Luis Alcaine omogenizează fragmentele într-un design postmodern de un kitsch impecabil şi banal.

În perioada realizării acestui film, Pedro Almodóvar era un profan venit dintr-un mediu socio-economic nereprezentat în cercurile culturale influente, un cineast autodidact care şi-a început cariera cu filme super-8 în contextul mişcării contraculturale Movida, cu centru în Madrid şi izbucnită după moartea lui Franco. Sursele imediate pentru cinemaul său au fost filmele de gen populare de la Hollywood şi tradiţia spaniolă populistă a benzilor desenate din anii ’50 şi ’60. Muzica folosită în primele sale filme a provenit în principal din surse asociate Movida şi a inclus numere de punk şi glam rock interpretate de Almodóvar şi Fany McNamara şi compuse alături de Bernardo Bonezzi. Colaborarea lui Almodóvar cu Alberto Iglesias a început la mijlocul anilor ’90 după primul succes comercial al regizorului, Women on the Verge of a Nervous Breakdown.

Almodóvar a folosit o varietate de compoziţii muzicale în filmele sale, inclusiv muzică din filme realizate de alţi regizori, precum şi melodii reciclate din propriile sale filme. Spre exemplu în Women on the Verge of a Nervous Breakdown, pe lângă coloana sonoră originală a lui Bonezzi, Almodóvar a mai apelat şi la piese clasice de Rimsky-Korsakov. În filmele lui Almodóvar, boleroul, o melodie sentimentală sau baladă care îşi are originea în America Latină, a fost folosit ca dispozitiv narativ. Compozitorul columbian José Arroyo notează că „boleroul nu poate doar «conţine» exces, ci îl cere“. Uneori boleroul apare non-diegetic, alteori este interpretat de personaje din film; în ambele cazuri, cu sentimentalismul său excesiv, ar putea fi perceput ca absurd, însă nu este cazul atunci când povestea relatată este o melodramă.

Bibliografie

Jo Labanyi, Tatjana Pavlović (editori), A Companion to Spanish Cinema, Wiley-Blackwell, Oxford,  2013;

Print Friendly, PDF & Email