Coloana sonoră a Good Will Hunting (1997), film regizat de Gus Van Sant, este cu totul lipsită de gesturile teatrale ample şi temele dramatice care l-au consacrat pe compozitorul Danny Elfman. În schimb, Elfman a compus o partitură cu muzică de cameră, deşi a apelat la o combinaţie de instrumente destul de eclectică: pian, flaut, oboi, caval, chitară, nişte percuţie, coarde ocazionale, alămuri foarte ocazionale şi – semnătura lui Elfman – un cor de băieţi.
Textura partiturii este extrem de distinctă, o întrepătrundere fluidă de motive separate, interpretate de instrumente singulare, care ar putea fi comparată cu modelele vag sincronizate ale compoziţiei Shaker Loops (1983), a lui John Adams. Acest lucru ar putea explica de ce unii comentatori au descris această partitură ca fiind minimalistă. Într-un anumit sens este: în mod clar, este o compoziţie cu mijloace minimale, comparativ cu stilul marilor orchestre adopatat de Elfman în alte filme. Cu toate acestea, partitura poartă amprenta clară a tehnicii compoziţionale a lui Elfman, care pune accentul pe captarea tonului global al filmului şi pe crearea atentă a unei palete timbrale pentru partitura care va servi acest ton. La nivel practic, paleta timbrală a partiturii, în special utilizarea chitarei acustice, a fost o decizie conştientă pentru a permite partiturii să fuzioneze perfect cu piesele lui Eliot Smith, care sunt utilizate în mai multe puncte. Aceasta este o abordare destul de neobişnuită, a pieselor pop alături de o partitură orchestrală, iar o parte din tranziţiile pe care Elfman le compune folosind chitara sunt atât de atent integrate cu melodiile lui Smith încât este dificil de apreciat exact când se încheie un titlu muzical şi începe o melodie.
Această partitură nu este uşor de recunoscut ca fiind „sunetul lui Danny Elfman“ cu excepţia, eventual, a scurtelor secţiuni care folosesc vocile de copii. În conformitate cu modul în care vocile sunt folosite în alte partituri de film, prezenţa lor în Good Will Hunting semnifică faptul că, în timp ce Will (Matt Damon) nu mai este deloc un copil sau un inocent, în sens convenţional, procesul de a descoperi adevărul din copilăria sa este cheia deznodământului naraţiunii. În ceea ce priveşte captarea tonului filmului, partitura este inovatoare şi extrem de eficientă. Secvenţa genericului principal refractă imaginea vizuală, producând imagini caleidoscopice ale diverselor sale cadre; muzica, la rândul său, este „refractată“, fiecare dintre liniile instrumentale separându-se unele de altele şi deplasându-se în spaţiul muzical ca elementele unei sculpturi mobile de Alexander Calder, creând nişte momente prelungite de disonanţă în timp ce elementele muzicale îşi intersectează parcursul. Acest lucru serveşte ca metaforă pentru viaţa personajului central şi a vieţii minţii sale, cu toate ideile diferite şi adesea contradictorii care-l caracterizează: puritatea abilităţilor sale intelectuale împotriva haosului şi nefericirii din viaţa sa emoţională; geniul său în balanţă cu violenţa sa. Natura lui Will Hunting este reflectată în procesul acustic al elementelor muzicale aduse în centrul atenţiei, care pierd din coeziune, sunt din nou refractate şi, în cele din urmă, îşi găsesc un punct culminant într-o partitură foarte atent lucrată şi subtilă.
Tonul filmului şi personajul lui Will Hunting însuşi sunt potenţial problematice. Will are o tendinţă spre violenţă, antagonism şi agresiune, şi este şi un geniu matematic: în timp ce îşi negociază călătoria spre autocunoaştere, este foarte uşor să cadă pe panta aroganţei şi indiferenţei. Muzica lui Elfman străbate un drum lung spre medierea aspectelor mai puţin plăcute ale personajului său, în sensul în care partitura evită texturile orchestrale grele şi gesturile muzicale ample. În schimb, liniştea extremă a partiturii, delicateţea texturilor şi a gesturilor şi apelul la vocile de copii îi conferă lui Will o calitate inocentă care îl face mai simpatic şi dă credibilitate descoperirii sale psihologice de la sfârşitul filmului, când este dezvăluită adevărata cauză a comportamentului său violent, trauma din copilăria sa. Muzica ne conduce la acest moment indicând continuu spre faptul că, la un anumit nivel, Will este încă blocat în lipsa de înţelegere a lumii din jurul lui, specifică copilăriei.
Bibliografie
Janet K. Halfyard, Danny Elfman’s Batman: A Film Score Guide, Scarecrow Press, Maryland, 2004;
http://youtu.be/Z1xqn0W7Mts
