Filmul Ghost Dog: The Way of the Samurai (1999), scris şi regizat de Jim Jarmusch, este despre un samurai al zilelor noastre capturat de mafie într-un oraş fără nume. Jarmusch a început să scrie scenariul în 1998, timp în care asculta Wu-Tang Clan și RZA (pseudonimul lui Robert Diggs, fondatorul grupului rap, cu un succes fenomenal, Wu-Tang Clan), alături de muzică Dub – Lee Scratch Perry, King Tubby – și Miles Davis din perioada anilor ’80. Firește, Jarmusch, care l-a descris pe RZA ca fiind un Thelonious Monk al hip-hop-ului, l-a abordat pe rapper/producător cu ideea și RZA, care deja avansase în studiul filosofiei orientale, a simțit că este persoana potrivită să realizeze coloana sonoră a filmului.
În această producție cinematografică, dragostea pentru film se amestecă perfect cu dragostea pentru muzică. Într-un anumit punct din cadrul filmului, Ghost Dog (Forest Whitaker) cumpără semințe pentru porumbeii pe care îi crește în niște cotețe pe acoperișul blocului său de la un magazin numit Birdland, numele unui film despre legendarul saxofonist Charlie „Bird“ Parker, care îl are ca protagonist tot pe Forest Whitaker. Mai târziu, într-o altă escapadă nocturnă pe străzile orașului, Ghost Dog trece pe lângă un club de noapte iluminat de un neon albastru strălucitor, pe post de reclamă luminoasă, un tribut adus unei reclame similare postate pe clubul Martey’s din Le Samurai (1967), numai că aici numele clubului este Liquid Swords, titlul unui album al lui GZA de la Wu-Tang Clan. RZA are și o apariție cameo în acest film, salutându-l pe Ghost Dog pe stradă, îmbrăcat în haine de camuflaj. Purtat de vânători și războinici, deopotrivă, camuflajul a fost ridicat de RZA la rangul de modă a străzii și subliniază tendința stilului lui Jarmusch de a amesteca, imita și de a-și asuma diferite forme.
Compoziția tulburătoare a lui RZA îl ajută pe Jarmusch să restabilească în acest film istoria lipsă a culturii urbane „negre“, sustrasă dintr-o tradiție mai veche a film noir-ului. Obține acest lucru printr-un fel de dilatare cinefilică a timpilor morți. Când Ghost Dog străbate (ca Alain Delon) străzile întunecate în drum spre țintele sale, CD-urile sale îl ajută să-și omoare timpul. Jarmusch și RZA umplu aceste momente cu o contraistorie noir a culturii afro-americane care se dezvăluie sonor, de la melodia de deschidere From Then Till Now a lui Killah Priest, care leagă viața de stradă contemporană de memoria vaselor cu sclavi, până la Armagideon Time a lui Willie Williams, o melodie reggae despre suferința urbană și sărăcie, și jazz-ul atonal, fără cuvinte, care acompaniază drumul lui Ghost Dog până la ultima sa țintă – la fel de tăcut și sălbatic.
Muzica din Ghost Dog: The Way of the Samurai prezintă modul promiscuu în care wen-wu (o pereche conceptuală în filosofia și cultura politică chineză ce descrie opoziția și complementaritatea tărâmului civil și militar al guvernului) a fost încorporat în cultura populară. Despre RZA se spune că a fost pe Muntii Wudang (Wu-Tang) din China (aceștia și Templul Shaolin sunt cele două locuri sacre în artele marțiale) unde a fost primit de niște maeștrii kung fu. Imaginea sa de războinic-gangster-urban este, astfel, similară cu cea a lui Ghost Dog: un om postmodern îmbibat cu etica artelor marțiale tradițional asiatice. Muzica sa este un amestec amenințător de fraze muzicale de pian, scurte și înfiorătoare, coarne duioase, viori afectate și selecții din filme kung-fu.
Așa cum observă teoreticiana Gina Marchetti, într-un alt context, muzica „neagră“ și kung fu-ul chinezesc împart o monedă culturală comună care circulă pe plan internațional.
Bibliografie
Jennifer Fay,Justus Nieland, Film Noir: Hard-boiled Modernity and the Cultures of Globalization, Routledge, New York, 2010;
Alvin Blanco, The Wu-Tang Clan and RZA: A Trip through Hip Hop’s 36 Chambers, Praeger; California, 2011;
