Anime-urile par a fi principalul vehicul prin care muzica japoneză pop a ajuns la audienţa mondială, dar nu toate filmele de animaţie sunt consumate în afara hotarelor japoneze cu identificarea explicită a identităţii culturale japoneze, ca să nu mai vorbim de cultura tradiţională japoneză.
Multe dintre temele muzicale folosite în anime-urile futuriste cu succes pe plan internaţional nu împrumută din tradiţia muzicală autohtonă, ci sună mai mult a compoziţii pop şi rock Occidentale.
Profesoara Bonnie Wade de la departamentul de muzică al Universităţii din California face referire la temele muzicale anime făcute „japonez“ pentru consum internaţional citând, în principal, lucrările compozitorului Joe Hisaishi, care are un parteneriat de lungă durată cu aclamatul creator de anime Hayao Miyazaki.
Deşi compoziţiile lui Hisaishi variază în stil de la standardele pop Occidentale (Kiki’s Delivery Service, 1989), spre New Age (My Neighbor Totoro, 1988) şi neo-tradiţional (Princess Mononoke, 1997), Wade se concentrează pe cea mai recentă parte a activităţii sale din animaţii precum Princess Mononoke şi Spirited Away (2001), dar este convinsă de autenticitatea expresiilor sale culturale: „Vă las pe voi să decideţi dacă auziţi sau nu sugestii retorice japoneze în această muzică distribuită pe scară largă“.
Într-adevăr, este discutabilă prezenţa elementelor muzicale clasic japoneze în lucrările lui Hisaishi, dar nu din incapacitatea ascultătorilor de a le recunoaşte, ci mai degrabă datorită interpretării fluide a acestor tradiţii de către compozitor. Multe dintre filmele lui Miyazaki conţin teme de conştientizare culturală, în special în Spirited Away, un vis postmodernist de imagini pastişate extrase din secole de istorie şi mitologie japoneză.
Joe Hisaishi a compus muzica pentru toate animaţiile regizate de Miyazaki începând cu Nausicaä of the Valley of the Wind (1984). Contribuţia muzicală a a lui Hisaishi la lumile lui Miyazaki este imensă, de la ambianţa electronică din Nausicaä până la experimentele cu scala pentatonică din Mononoke.
În Spirited Away, muzica lui Hisaishi imită acţiunea mai mult decât în celelalte filme ale lui Miyazaki, începând cu Totoro, subliniind iminenţa stângace a aventurilor lui Chihiro. Pe genericul filmului, Hisaishi aruncă o frază muzicală recognoscibilă din Mononoke. Acest lucru poate fi privit ca un auto-plagiat accidental sau drept un subtil act de branding, amintind publicului că acesta este un film de Miyazaki.
Una dintre cele mai bune piese compuse de Hisaishi pentru Spirited Away este fără îndoială One Summer’s Day. Muzica simbolizează mâhnirea protagonistei. Chihiro este forţată să lucreze într-o baie imensă pentru spirite şintoiste. Patru acorduri minunate, aproape impresioniste deschid calea unor disonanţe triste, care nu şochează ascultătorul, ci mai degrabă îl leagană ca pe un prunc. Hisaishi reaminteşte caracteristicile tipice muzicii tradiţionale japoneze şi se reîntoarce la semi-melodia de început, introducându-ne în atmosfera filmului, cea mai înaltă expresie a lirismului lui Miyazaki.
Hisaishi uimeşte ascultătorul cu o melodie extrem de emoţionantă, aruncându-l într-o a patra dimensiune în care muzica, cinemaul şi sentimentele întâlnesc armonia perfectă. Un asemenea efect este obţinut printr-o disnonanţă care sună atipic într-o piesă sentimentală (adaugă un Sol natural şi un Sol diez gamei La Minor). După o aparentă oprire, o melodie de leagăn pe care fanii lui Miyazaki o cunosc foarte bine intră odată cu genericul filmului: muzica sună simplu, dar rafinat, iar Hisaishi foloseşte din plin pianul.
După ce atinge tensiunea maximă, compozitorul adaugă un semi-tril cvadruplu, executat de orchestră, care aminteşte de sunetele perioadei Muromachi (1336-1573), în care domnea haosul care a inspirat şi filmul Princess Mononoke. În acest punct, avem o reluare a melodiei întrerupte anterior, care revine triumfător, încheind cu un alt acord impresionist, diferit de cele patru de la început.
Capacitatea lui Hisaishi de a transmite emoţii puternice într-o manieră atât de atipică poate fi identificată în multe dintre lucrările sale, cum este The Merry Go Round of Life din Howl’s Moving Castle (2004) sau The Sixth Station din Spirited Away. În alte părţi stilul său este mai clasic, deşi inovator în armonie, cum este piesa Waltz din Spirited Away sau faimoasa temă ToToRo din My Neighbor Totoro.
Bibliografie
Carolyn S. Stevens, Japanese Popular Music: Culture, Authenticity and Power, Routledge, New York, 2008;
Andrew Osmond, Spirited Away, Palgrave Macmillan, New York, 2008;
Jacopo Caneva, 10 Pieces of Music You Should Listen to at Least Once in Your Life, goWare, Florenţa, 2015.
