Mai ţii minte ce melodie era la radio prima oară când ai mers la o petrecere, prima dată când un părinte ţi-a vorbit ca unui adult, în vara în care ţi se părea că prieteniile tale vor dura o veşnicie, în momentul în care ai plecat cu maşina fără nicio destinaţie după ce ţi-a fost zbrobită inima?
Pentru unii, aflaţi într-o situaţie similară cu cea descrisă ultima dată, a fost Hero, melodia formaţiei Family of the Year. Şi, pentru că acea persoană s-a întâmplat să fie unul dintre consultanţii muzicali ai noului film Boyhood (2014), melodia a fost redată într-un moment cheie din viaţa personajului principal al filmului.
„Totul în film este ataşat de ceva real. Toate s-au întâmplat sub o formă sau alta. Am vrut să fie la fel şi cu muzica. Am vrut să aud: «tocmai mă despărţisem de iubită şi conduceam maşina şi acea melodie începuse la radio şi m-a făcut să mă simt bine». Asta înseamnă ceva pentru mine, faptul că cineva, undeva, a avut o experienţă emoţională cu acel cântec. Nu am vrut melodii despre care nimeni să nu fi avut opinii“, a declarat regizorul Richard Linklater într-un interviu acordat revistei americane Time.
Această misiune – de a popula Boyhood cu melodii care pot stârni emoţii – a fost deosebit de importantă, având în vedere povestea neobişnuită din spatele acestui film. Linklater şi-a petrecut 12 ani filmând povestea tinereţii protagonistului său, ceea ce i-a permis să-l surprindă pe tânărul Ellar Coltrane crescând în faţa camerei. Regizorul descrie filmul ca fiind diferit de tot ceea ce a făcut până acum şi spune că muzica nu face excepţie. Deşi a încercat şi angajarea unei orchestre, aceasta dădea filmului un aer prea auctorial, asemenea adăugării unui voiceover. În schimb, el a decis ca fiecare melodie care se aude în Boyhood să fie una pe care personajele chiar ar fi putut-o asculta, în acel an şi în acel moment din viaţa lor.
„Trebuiau să fie melodii ale vremii. Muzica este, evident, o evocatoare de nostalgie sau un declanşator de amintiri, pentru un loc şi un timp. Auzi un cântec şi pac! Te-ai întors în clasa a opta“, explică Linklater.
Iniţial, Linklater a intenţionat să îi întrebe pe Coltrane şi pe Lorelei Linklater (fiica regizorului, care joacă rolul surorii eroului) ce ascultă copiii de vârsta lor, dar a descoperit că gusturile lor erau prea specifice pentru ei înşişi şi nu pentru personaje. (Lui îi plăcea Rage Against the Machine; ei, muzica de clavecin.) Aşa că a recrutat câţiva tineri – stagiari, prietenii copiilor altor persoane – şi i-a pus să scrie nişte poveşti despre melodiile care au fost alese pentru includerea pe coloana sonoră.
Pentru piesele care nu au fost coloană sonoră a unor momente din viaţa reală, Linklater a folosit personajele ca bornă pentru melodii. Spre exemplu, aspiraţiile muzicale ale tatălui protagonistului, interpretat de Ethan Hawke, au dat formă coloanei sonore. De fapt, multe dintre replicile lui Hawke se referă direct la muzica ce îi acompaniază, de la o scenă în care el deconstruieşte o piesă de la Wilco şi până la cea în care îi face fiului său cadou un CD cu melodii din cariera solo a Beatles-ilor.
Cea mai mare parte a muzicii din film a fost aleasă post-factum, pe la sfârşitul celui mai bine de un deceniu de filmări. Avantajul logistic al acestei strategii este clar, aşa cum rezultă din ceea ce Linklater descrie drept noroc în ceea ce priveşte obţinerea licenţelor de la mari artişti. S-a dovedit a fi şi un avantaj strategic: alegerea pieselor mai recent i-a oferit lui Linklater avantajul de a şti care melodie va rezista la testul timpului. Totuşi, pentru ultimele scene din film, nu a mai avut beneficiul înţelegerii ulterioare. În cele din urmă, amintirile consultanţilor au cedat în faţa gusturilor lui Linklater. El îşi aminteşte că pe când făcea Waking Life (2001) asculta încontinuu melodiile Kid A de la Radiohead şi The Soft Bulletin de la Flaming Lips. (Linklater a fost un fan al Flaming Lips încă din anii ’80 şi hitul lor Do you Realize?? apare în Boyhood.) Aceste albume erau noi la momentul respectiv. Un deceniu mai târziu, ascultându-le, îl poartă înapoi în timp. Albumul care a servit această funcţie pentru Boyhood a fost The Suburbs a celor de la Arcade Fire. Melodia Deep Blue de pe acest album a ajuns să fie folosită într-una dintre scenele de încheiere a filmului.
Pe toată coloana sonoră este o singură excepţie, o piesă din film care nu va stârni amintiri pentru spectatori. Linklater este unul dintre puţinii oamenii din lume care ar putea putea avea sentimente diferite, deoarece melodia care se aude în timpul genericului de final este o piesă nouă pe care Jeff Tweedy a compus-o special pentru film.
Bibliografie
Lily Rothman, Songs of the Time: Richard Linklater on the Music of Boyhood, Time, 11 iulie 2014; Internet: disponibil aici;
