Carne trémula a fost laudat atat in interiorul, cat si in afara Spaniei ca fiind unul dintre cele mai bune filme ale lui Pedro Almodóvar. Criticii de pe ambele maluri ale Atlanticului au observat, de asemenea, ca acest film macheaza o indepartare de la stilul anterior al Almodóvar, nu numai datorita scenariului mai strict si a profunzimii psihologice, ci si pentru ca tratamentul aplicat de Almodóvar materialului sau este mai serios, mai putin indulgent cu sine si deschis politic. Coerenta narativa a filmului poate fi atribuita in parte utilizarii romanului lui Ruth Rendell, Live Flesh, ca baza pentru scenariul sau, dupa cum sugereaza Russell Smith. Inflenta acestei surse literare asupra filmului a fost sustinuta si de Paul Julian Smith, care observa similitudinile puternice dintre primul capitol al romanului si evenimentele care au loc in Carne trémula. Plecarea lui Almodóvar de la firul narativ al lui Rendell pentru cea mai mare parte din film, totusi, a determinat alti critici sa diminueze importanta romanului: José Arroyo spune ca lucrarea lui Rendell „pare aproape incidentala“ creatiei lui Almodóvar; Jean-Pierre Jeancolas numeste imprumutarea subiectului lui Rendell drept „un hering rosu“; iar cei mai multi comentatori ai filmului abia mentioneaza ca lucrarea lui Almodóvar se bazeaza vag pe sursa lui Rendell.
Oricare ar fi adevarul, Carne trémula, ramane un film care pentru prima oara in opera lui Almodóvar are un subiect marcat de trecerea timpului istoric – citeaza direct din comedia dramatica a lui Buñuel, Ensayo de un crimen (1955).Relatia sa intensa, dificila si invariabila cu tara sa natala ne ofera cheia pentru a intelege cinemaul lui Almodóvar. Problema centrala in filmele sale, de la lucrarile sale de inceput si pana la cele recente, este problema identitatii.
Aceasta caracteristica cheie a lui Almodóvar nu a fost niciodata infatisata mai consistent decat prin motivul scriiturii. Scrierea realitatii in existenta (si, prin urmare, schimbad-o) prin fictiune este un mijloc de interogare a tuturor formelor de subiectivitate si de formare a subiectului. Retineti abundenta personajelor care adopta multiple pseudonime, imaginile repetate cu masini de scris, informatiile transmise prin note gasite, prezenta stranie a scriitorilor din umbra.
Aceasta critica a subiectului se extinde la toate celelalte forme de identitate. Refuzul sau de a ingenunchea in fata exigentelor academice ale establishmentului spaniol sau de a se complace in zona politica prin cinemaul sau nu inseamna ca Spania nu este esentiala pentru Almodóvar, nici ca nu este interesat de politica. In acelasi fel – si intr-o tara in care casatoria intre persoane de acelasi sex este acum legala – preocuparea sa obsesiva fata de fluiditatea sexelor, interschimbarea gusturilor si orientarilor sexuale, interogarea constanta a identitatii sexuale discrete i-a dezamagit pe unii militanti homosexuali care, din motive politice, evident, ar prefera o mai clara – si mai putin ambigua – definitie a identitatii sexuale (si si-ar fi dorit, de asemenea, sa fi vazut ca Almodóvar ia o pozitie in favoarea drepturilor homosexualilor). Punctul este unul important, personajele lui Almodóvar ne fiind exclusiv heterosexuale sau homosexuale, ci isi interpreteaza propriile identitati si prin urmare sunt identificabile prin ceea ce aleg ele sa fie in orice moment.
