Actiunea filmului La Notte (1961) – partea a doua a trilogiei lui Michelangelo Antonioni „despre modernitate si urmarile ei“ inceputa cu L`Avventura (1960), continuata cu La Notte si incheiata cu L’Eclisse (1962) – are loc cu putin dupa prima zi din viata unui cuplu casatorit, incepand cu vizita lor de pranz la spital, la un prieten muribund, si sfarsind dimineata a doua zi, dupa o petrecere la care tensiunile inabusite dintre ei ii despart. Povestea lui Giovanni (Marcello Mastroianni), un romancier, si a Lidiei (Jeanne Moreau), sotia lui, de profesie nedeclarata, este definita de timp, dar timpul in care exista este in afara ecranului, in trecut, in primele zile ale iubirii lor si in acumularea nemultumirilor lor, timp in care el a scris o carte pentru care, in timpul zilei descrise in film, este felicitat in mod repetat; si in viitor, posibilitatea ca cei doi sa isi depaseasca instrainarea le va aduce aminte ce i-a adus impreuna, le va vindeca ostilitatea si vor redescoperi dragostea lor pierduta.
La mai putin de o luna de la lansarea La Notte, in martie 1961, Michelangelo Antonioni da un interviu publicatiei Film Culture in care vorbeste in extenso despre muzica in film si optiunile sale muzicale. Coloana sonora a filmului La Notte a fost realizata de pianistul de jazz si compozitorul italian Giorgio Gaslini. Iata in continuare viziunea lui Antonioni despre contributia pe care muzica o are la un film:
„Cred ca muzica a avut si poate continua sa aiba o functie importanta in filme, pentru ca nu exista nicio forma de arta pe care mediumul filmului sa nu se poata baza. In cazul muzicii, atractia este directa, si, prin urmare, relatia este si mai apropiata. Se pare, totusi, ca aceasta relatie incepe sa se schimbe. De fapt, modul in care muzica este folosita astazi este destul de diferit de cum era folosita in urma cu zece ani. La acel moment, muzica era utilizata pentru a crea o anumita atmosfera, cu scopul de a ajuta imaginea sa ajunga la spectator. Anterior, desigur, in perioada filmului mut, exista pianola care a fost utilizata initial cu scopul de a acoperi zgomotul facut de proiector si apoi, mai tarziu, ca mijloc de subliniere a imaginilor care traversau ecranul intr-o liniste absoluta.
De atunci, folosirea muzicii in filme s-a schimbat foarte mult, dar in anumite filme de astazi inca este folosita in acest fel, ca un comentariu extern. In aceste situatii, functia sa este de a stabili o relatie intre muzica si spectator, nu intre muzica si film, care este functia sa corespunzatoare. Chiar si astazi, mai ales in anumite filme de la Hollywood, o scena de lupta este acompaniata de crescendo-uri simfonice violente interpretate de o orchestra completa; o scena trista este mereu insotita de muzica de vioara, deoarece se considera ca viorile creeaza o atmosfera de tristete. Dar acest lucru mi se pare a fi un mod cu totul eronat de a utiliza muzica si nu are nimic de-a face cu cinematografia.
Exista, desigur, anumite filme in care muzica este folosita intr-un mod mult mai semnificativ, ca un mijloc de a completa imaginile, de a spori si intensifica sensul imaginii. Si acest lucru a fost facut cu anumite scene din L`Avventura si Hiroshima Mon Amour, al lui Resnais. Si trebuie sa spun ca muzica a functionat perfect in aceste cazuri. Ea exprima ceea ce imaginile in sine sunt menite sa exprime, a fost folosita ca parte integranta a imaginii. Acestea fiind spuse, totusi, trebuie sa mai mentionez ca, personal, sunt foarte reticent in a folosi muzica in filmele mele, pentru simplu fapt ca prefer sa lucrez intr-o maniera uscata, pentru a spune lucruri cu cat mai putine mijloace posibile. Iar muzica este un mijloc suplimentar. Am prea multa incredere in eficacitatea, valoarea, forta, sugestivitatea imaginii pentru a considera ca imaginea nu poate spune indeajuns fara muzica.
Este adevarat, insa, ca sunt nevoit sa recug la sunet, care serveste o functie esentiala «muzical». Prin urmare, as spune ca adevarata «muzica» de film nu a fost inca inventata. Poate ca va fi in viitor. Pana cand va veni acel moment, totusi, simt ca muzica ar trebui desprinsa de film si pusa pe un disc, unde are o autonomie proprie…. Dar trebuie sa existe un raport comun. Imaginile nu pot sta singure, fara aceste sunete, la fel cum aceste sunete nu ar avea niciun sens daca ar fi desprinse de imagini“.
http://youtu.be/oisZbX1qFAE
