„Inainte de Citizen Kane (1941), nimeni de la Hollywood nu stia cum sa aranjeze muzica in mod corespunzator pentru un film“, scria regizorul francez François Truffaut intr-un eseu din 1967. „Citizen Kane a fost primul, de fapt singurul, film mare care utilizeaza tehnici de radio“.
„In spatele fiecarei scene, exista o rezonanta care ii da culoare: ploaia de pe ferestrele cabaretului El Rancho, cand investigatorul merge sa o viziteze pe cantareata care nu poate «lucra» decat Atlantic City; ecourile din biblioteca de marmura Thatcher; vocile care se suprapun ori de cate ori exista mai multe personaje. O multime de regizori sunt suficient de pregatiti ca sa urmeze sfatul lui Auguste Renoir de a umple ochii cu imagini cu orice pret, dar numai Orson Welles a inteles ca si coloana sonora trebuie umpluta in acelasi mod“.
In plus fata de extinderea potetialului pe care il are sunetul in crearea de stari si emotii, Welles a fost pionierul unei noi tehnici audio, cunoscuta sub denumirea de „lightning-mix“. Welles a folosit aceasta tehnica pentru a lega secvente de montaj complexe printr-o serie de sunete si fraze similare. Prin realizarea unei coloane sonore continue, Welles a fost capabil sa imbine ceea ce altfel ar fi fost un montaj extrem de brut intr-o naratiune cursiva. Spre exemplu, publicul il urmareste pe Kane transformandu-se dintr-un copil intr-un tanar in doar doua cadre. Cand protectorul lui Kane ii inmaneaza acestuia sania, Kane ii ureaza Craciun Fericit. Dintr-o data trecem la un cadru cu protectorul lui 15 ani mai tarziu, doar pentru a avea fraza completata: si un An Nou Fericit. In acest caz, continuitatea coloanei sonore, nu a imaginii, este cea care ofera fluiditate structurii narative.
De asemenea, Welles a imprumutat tehnici de radio care nu erau inca populare in industria filmului (desi urmau sa devina un etalon). Folosind o serie de voci, fiecare spunand o propozitie sau, uneori, doar un fragment dintr-o propozitie, si imbinand dialogul intr-o succesiune rapida, rezultatul ofera impresia unui intreg oras care vorbeste – si, la fel de important, ce vorbeste de fapt orasul. Welles a favorizat si suprapunerea dialogului, considerand-o mai realista decat traditia din film si teatru in care personajele nu intra peste propozitia interlocutorului. Totodata, el a fost pionier si in utilizarea tehnicii de a pune sunetul inaintea vizualului in tranzitiile dintre scene (decupaj J); cand o scena se apropie de final, semnalul audio va trece la urmatoarea scena inaintea celui vizual.
Welles l-a recrutat pe prietenul sau apropiat Bernard Herrmann, cu care a lucrase anterior la Teatrul Mercur, pentru a realiza coloana sonora a Citizen Kane. Herrmann a fost un colaborator fervent al lui Welles, realizand muzica pentru aproape toate emisiunile sale de radio, inclusiv The Fall of the City (1937) si The War of the Worlds (1938). Aceasta a fost prima coloana sonora de film realizata de Herrmann si i-a adus acestuia o nominalizare la Oscar pentru originalitate, insa a pierdut in fata propriei sale coloane sonore pentru filmul All That Money Can Buy (1941).
Coloana sonora realizata de Herrmann pentru Citizen Kane a reprezentat un moment de cotitura in compozitia pentru muzica de film si s-a dovedit la fel de influenta precum celelalte inovatii aduse de film, oferindu-i lui Herrmann un loc de frunte in panteonul compozitorilor de film. Herrmann a evitat practica tipica pentru Hollywood-ul acelor ani si anume aceea de a realiza o coloana sonora cu muzica aproape non-stop. In schimb, el s-a folosit de ceea ce mai tarziu a descris drept „compozitie de radio“, adica replici muzicale care de obicei durau intre 5 si 15 secunde pentru a acoperi actiunea sau pentru a sugera un raspuns emotional diferit. Una dintre cele mai eficiente replici muzicale a fost „Montajul Micului Dejun“. Scena incepe cu o tema gratioasa de vals si se intuneca cu fiecare variatiune pe aceasta tema, pe masura ce trecerea timpului conduce la intarirea personalitatii lui Kane si la destramarea casatoriei sale cu Emily.
Herrmann a sesizat faptul ca muzicienii care trebuiau sa interpreteze muzica lui au fost angajati pentru sesiuni individuale unice; nu era nevoie sa compuna pentru ansambluri existente. Acest lucru a insemnat ca el avea libertatea de a compune pentru o combinatie neobisnuita de instrumente, chiar si instrumente care nu sunt auzite de obicei. In secventa de inceput, spre exemplu, turul proprietatii lui Kane, Xanadu, Herrman introduce un laitmotiv recurent cantat de instrumente de suflat mici, inclusiv un cvartet de flaute.
http://youtu.be/RamGMa9Sb1U
http://youtu.be/RRa3qZ0_4ew
http://youtu.be/gIjMj2HsnqU
