Daca o partitura muzicala ar imita lumea viitorului, privitorul ar fi pierdut. Nu numai ca privitorul ar trebui sa se confrunte cu noile obiecte, animale sau sunete, ci va fi confuz cu privire la modul in care trebuie sa se raporteze la ceea ce este pus in fata sa. Efectele sonore pot permite experimentarea libera, deoarece contextul narativ stabileste deja efectele ca parte a nefamiliarului, plasate in ciudata lume diegetica. In cadrul oricarei societati, muzica este esentiala pentru cultura; totusi, muzica este parte din fundatia limbajului cinematografic si trebuie sa aiba un caracter familiar. Chiar si muzica diegetica trebuie sa pastreze elemente de familiaritate, consolidand si mai mult rolul muzicii in cadrul limbajului. Coloanele sonore science-fiction, familiare pentru public, si, uneori, usor manipulate, promoveaza confortul unei progresii liniare recognoscibile, permitandu-i privitorului sa fie transportant intr-un loc nou si ciudat. Fluxul de sunet serveste la stabilizarea publicului, la ancorarea lui de-a lungul discontinuitatilor vizuale ce apar pe ecran. Din cauza lumii nefamiliare prezentate, genul science-fiction trebuie sa mentina o baza solida pentru a permite lizibilitatea nefamiliarului.
In Sleeper (1973), Woody Allen foloseste regtime-ul pe tot parcursul filmului. Chiar daca acesta mentine cu siguranta structura de baza, nu sprijina lumea pe care filmul incearca sa o portretizeze si nu pregateste privitorul pentru strain si nefamiliar. Intr-o scena, medicul il intreaga pe protagonist, Miles Monroe (Woody Allen), daca poate identifica diferite artefacte din timpul sau, indicand faptul ca lumea actuala este departe de 1973. Chiar daca muzica regtime nu ajuta prea mult in prezentarea noii lumi, faciliteaza totusi citirea privitorului si ajuta structura filmului in ansamblu, atragand atentia asupra muzicii recognoscibile adesea asociata cu autorul ei, Woody Allen, care promoveaza din nou familiarul.
Aceste sisteme de semnificatie actioneaza ca un limbaj; cand semnele sunt plasate impreuna, ele creeaza un nou sens si ofera cititorilor informatii pentru a intelege ceea ce este pus in fata lor. Sensul si lizibilitatea nu sunt date in mod natural; cititorul creeaza in mod activ sensuri si intelesuri prin context si prin interactiunea dintre semne. Limbajul devine conventional prin perceptiile comune despre semne si semnificatie. Acest proces trece neobservat de catre cititorul care, in subconstient, inmagazineaza, proceseaza şi intelege semnele si sistemele care le tin. Acest lucru este cel mai evident in structurile simple de povestiri liniare de tip cauza si efect. In studierea cinematografiei apare mereu problema naratiunii, si nu doar pentru ca a fost modul istoric dominant de productie cinematografica, ci pentru ca este mai presus de toate o taxa pentru a contextualiza. Sistemul semnelor este cel care permite contextul si intelegerea.
