Rainer Werner Fassbinder visase de mult timp la un „film german hollywoodian“. El cauta nu numai succesul la public, dar si profesionalismul. Filmul de autor in forma sa cea mai pura este o incercare de desfiintare a diviziunii muncii: regizorul incorporeaza statutul de regizor, scenarist si producator. Totusi, nimeni nu poate fi perfect in toate domeniile, asa cum Fassbinder a inteles atat de bine, iar filmele lui Douglas Sirk l-au facut constient de faptul ca un regizor isi poate pastra semnatura personala si intr-un sistem de studio reglementat. Cauta un scriitor care sa-i poata transforma materialul intr-un scenariu perfect si in acelasi timp sa vina cu bazele unui film de Fassbinder.
In 1966, compozitorul german Peer Raben a fondat trupa de teatru Action-Theater in Munchen, care a condus la compania Antiteater in 1968, unde a activat ca scriitor, compozitor si regizor. Vazand ca ii este refuzata intrarea directa in lumea filmului, Fassbinder si-a incercat norocul in teatru. In 1969 si 1970, Peer Raben a produs primele filme ale lui Fassbinder si a ramas un colaborator fervent al regizorului german, in special pe regie de sunet. Visul de a lucra intr-un colectiv, utopia fabricii „antiteater“, se evaporase de mult. Fassbinder inca avea „familia“ in jurul lui: oameni care lucrasera cu el de ani de zile. Ei stiau ce vrea si el stia cum sa scoata ce era mai bun din ei. Dar au aparut limitari in abilitatea sa de a-si pune in aplicare planurile in acest cerc de prieteni. A incercat sa gaseasca profesionisti care nu cazusera inca in rutina si care erau dornici sa identifice noi teritorii – oameni carora sa le poata incredinta sarcini provocatoare.
„In 1978, Fassbinder a fost suficient de norocos incat sa dea peste doi scenaristi, Peter Märthesheimer si Pea Fröhlich“, a scris Richard Corliss in revista Time. „Rezultatul acestei colaborari a fost o trilogie – The Marriage of Maria Braun (1979), Lola (1981) si Veronika Voss (1982) – un amestec de melodrame cu sociologie acerba care au dezvaluit blestemul din spatele «miracolului economic» al tarii“.
Coloana sonora pentru The Marriage of Maria Braun, aranjata de Peer Raben, contine semnatura timpului: incepe cu „La Palome“ si cu bunicul Berger fredonand „Horst-Wessel-Lied“ (Cantecul lui Horst Wessel), favoritul nazistilor. Betti o imita pe Zarah Leander cu “Nur nicht aus Liebe weinen”. In barul american se aude Glenn Miller: “Moonlight Serenade” si cateva masuri din “In the Mood”. Mai tarziu, la radiofonograf se aud cantece ale anilor `50: Rudi Schuricke canta “The Fishermen of Capri”. Dramaturgia muzicala depaseste domeniul de aplicare al naturalismului, totusi contine un nivel de comentariu. Vivaldi ofera fundalul muzical pentru cina din restaurantul elegant, Caterina Valente fredoneaza “Ganz Paris träumt von der Liebe” in timp ce Willi vorbeste despre dorintele sale din timpul plimbarii prin casa bombardata. Peer Raben, compozitorul de casa al lui Fassebinder, spune ca regizorul a avut o serie de sugestii neobisnuite: “Oh, du schöner Westerwald”, interpretata la xilofon a fost ideea lui.
