Politica de confidenţialitate
Wings of Desire

Wings of Desire (1987)

Daca a existat vreodata un film european de arta care sa reprezinte toate lucrurile pentru toti oamenii acela este Wings of Desire (1987) al lui Wim Wenders. Marcand mijlocul carierei lui Wenders ca un fulger ce traverseaza inelele copacilor, filmul este in acelasi timp seducator pentru public si exigent, holistic si estetizat. La lansarea sa parea mai aproape de fanteziile lui Michael Powel, Maya Deren, Georges Méliès sau Jean Vigo, precum si de cartile postale victoriene, decat de existentialismul Noului Cinema German adoptat de Wenders anterior sau decat de mostenirea problematica a cinemaului german ca intreg. Chiar si dupa mai bine de doua decenii de explorare la nivel international care au urmat pentru regizor, pare sa fie sui generis nascut din propria „supa de nitrat“.

Wings of Desire apartine unui subgen, cel al baladei ingerului-pe-pamant, dar este clar ca suntem la o lume distanta de comedia lui Raoul Walsh, The Horn Blows at Midnight (1945), cu Jack Benny. Orice urma de indoiala cu privire la originalitatea experientei dispare de la primele patrule cu camera aeriana care scruteaza peisajul de toamna al Berlinului din timpul Razboiului Rece. In viziunea alb-negru argintata a lui Wenders, acesta este pustiul orasului paradigmatic al vremurilor sale, inca distrus de razboi si rezistand ca niciun altul in fata schizofreniei fizice si politice istoricizate, simbolizat, precum elefantul in salon, de zidul in sine, sperpuind prin spatiul urban acoperit cu graffiti, obliterand privelistea, din orice punct ai sta, spre cealalta jumatate a orasului.

Acest experiment urban cognitiv disonant a fost frecvent arena sumbra a filmelor noir cu spioni din anii `60, dar niciodata inainte nu a mai fost vazut Berlinul devenind Berlin atat de clar si elocvent. (Mai sobru si mai evocator, titlul german al filmului se traduce Cerul de deasupra Berlinului).

Wings of Desire a fost filmat de cineastul in varsta de 77 de ani Henri Alekan, care a lucrat cu Jean Cocteau la filmul La Belle et la Bête (1946). Acesta reprezinta punctul de vedere al ingerului monocrom si trece la culori pentru a arata perspectiva umana. In timpul filmarilor, Alekan a folosit un ciorap de matase foarte vechi si fragil, care apartinuse bunicii sale, ca filtru pentru secventele monocromatice. Trecerea de la alb-negru la culori, pentru a distinge realitatea ingerilor de cea a muritorilor, a fost folosita pentru prima data in filmul A Matter of Life and Death al cuplului Powell-Pressburger in 1946.

Print Friendly, PDF & Email
Citeşte şi
Sunetele spiritelor felliniene