Nu este o coincidenta faptul ca lucrarile de inceput ale lui Pedro Almodóvar sunt puternic imbibate in noul val si in cultura punk-rock. Pe masura ce filmele sale au progresat, au devenit tot mai sofisticate si mai complexe, din punct de vedere muzical. Muzica din filmele sale a functionat intotdeauna ca un personaj in sine. Almodóvar alege muzicienii care, la fel ca personajele sale, sunt vibranti, imperfecti si mai mari decat viata. A ramas celebru pentru ca a salvat-o pe cantareata mexicana Chavela Vargas de la uitare innecata in alcool; a intretinut o poveste de dragoste de cateva decenii cu regina tragica a sufletului latin La Lupe si, mai recent, a lucrat cu legenda in devenire Concha Buika.
Hable con ella (2002), un film despre comunicarea dintre sexe, singuratate, intimitate si persistenta dragostei dincolo de pierdere, este una dintre cele mai populare lucrari ale lui Almodóvar. Muzica joaca un rol esential in acest film, in special in scurtmetrajul mut Shrinking Lover integrat in Hable con ella. Iata cum descrie insusi regizorul spaniol, intr-un interviu cu el insusi, rolul pasajului muzical realizat de Alberto Iglesias pentru acest scurtmetraj.
„Nu am vrut pianul tipic, de genul celui care acompania filmele mute la Cinemateca. Alberto Iglesias a sugerat ideea unui cvartet; am crezut ca e varianta ideala, pentru ca daca exista compozitie pe care Alberto sa o stapaneasca acesta e cvartetul. Trebuie sa marturisesc ca rezultatul e emotionant. In cea mai buna traditie a cinematografului muzical, melodia se amesteca cu miscarile actorilor si ofera o voce nu doar actorilor, ci si intertitlurilor. Cele cateva texte care apar, dobandesc voce, ritm si miscare cu ajutorul muzicii. Sunt vii. Dar mai presus de toate, muzica situeaza povestea in domeniul emotiei si evita stralucit pericolul obscenitatii si grotescului, ambele putand oscila in jurul unei povesti precum Shrinking Lover. Multumita lui Paz Vega, Fele Martínez si Alberto Iglesias, Shrinking Lover devine o fantezie lirica, emotiva si profunda, in ciuda frivolitatii aparente“.
Cand lucrarile lui Pina Bausch au aparut in doua scurte extrase din Hable con ella, acestea au fost vazute de un public mult mai larg, si nu in mod special de un public orientat spre dans, decat anterior. Café Müller (1978), una dintre piesele sale de inceput, si Masurca Fogo (1986) au fost folosite de Almodóvar pentru a-si incadra naratiunea despre doua femei in coma, una dansatoare si cealalta toreador, si relatia lor cu doi barbati foarte diferiti care leaga o prietenie speciala ca urmare a grijii pe care o poarta pentru aceste femei. Potrivit lui Almodóvar, baletul lui Bausch, Café Müller, a servit ca o modalitate perfecta de a exprima inchisoarea in care protagonistii povestii traiau – pragul dintre viata si moarte. In schimb, scena finala din Masurca Fogo transmite speranta care urmeaza pierderii. La nivel estetic, segmentele de dans reflecta ritmul muzical al filmului si, in acelasi timp, devin parte din limbajul filmului.
„In Todo sobre mi madre (1999) apare un poster cu Pina in Café Müller (era pus pe un perete in camera fiului lui Cecilia Roth). Nu stiam atunci ca aceasta piesa coregrafica ar putea fi prologul urmatorului meu film. Atunci nu voiam decat sa ii aduc un omagiu coregrafei germane. Cand am terminat de scris Hable con ella si m-am uitat la fata Pinei din nou, cu ochii ei inchisi si cum era imbracata intr-un combinezon subtire, bratele si mainile intinse, inconjurata de obstacole (mese de lemn si scaune), nu am avut nicio indoiala ca era imaginea care reprezenta cel mai bine inchisoarea in care traiau personajele mele. Doua femei in coma, care, in ciuda pasivitatii lor aparente, provoaca aceeasi consolare, aceeasi tensiune, pasiune, gelozie, dorinta si deziluzie in barbati ca si cum ar fi fost constiente, cu ochii larg deschisi si vorbind neincetat.“
http://youtu.be/WstDepf-MyE
