Opening Night (1977) a fost al cincilea film la care John Cassavetes a lucrat cu sunetistul Bo Harwood. Un aspect definitoriu care a sudat colaborarea dintre cei doi a fost cu siguranta interesul pentru improvizatia muzicala. Lui Cassavetes ii placea sa incerce idei noi cu oamenii. Arunca pur si simplu cu ultima lui poveste in oricine era prin preajma, doar pentru a-i vedea reactia. Dicta scene secretarei sale si chiar scenarii intregi. Avea nevoie sa isi spuna ideile cu voce tare. La fel lucra si cu Harwood. Cassavetes intra in studio cu niste idei lirice si ii cerea lui Harwood sa puna o noua caseta in reportofon. In procesul de pre-productie al Opening Night, el inca incerca sa patrunda gandurile personajului principal, Myrle Gordon (interpretata in cele din urma de sotia sa Gena Rowlands) si incepea sa isi arunce ideile cu voce tare. Harwood ii acompania ideile cu muzica. „Nu aveam nicio idee ce fac cu pianul sau chitara“, isi aminteste Harwood. „De multe ori stateam acolo pana cand simteam ca as putea incerca ceva si nu incercam sa analizez sau ceva de genul asta. Pur si simplu intram si, uneori, lucrurile functionau, iar, alteori, nu“.
Aceasta abordare a continuat de-a lungul anilor. O multime din melodiile lor s-au nascut din astfel de intalniri improvizate, multe fiind in diferite stadii de finalizare. El da un exemplu despre felul in care incepea lucrul cu Cassavetes: „Spunea pur si simplu «mergi prin ceata, dragostea nu poate rezista» sau orice altceva, iar eu auzeam o frazare si ii spuneam, «Stai putin, John. Stai o secunda», si incercam ceva, iar apoi el putea incerca, si mergeam inainte si inapoi in genul asta“. Rezultatul este incredibil. Lucrari unice, crude si conectate emotional.
Fanii inraiti ai regizorului cauta in melodiile lui Harwood o portita spre inconstientul lui Cassavetes, dar talentul lui Harwood pentru frazare si melodie duce aceste piese muzicale dincolo de importanta lor textuala.
In timp ce celelalte filme importante din portofoliul lui Cassavetes sunt modele de incercari cu caracter imediat si la nivel instinctual de elaborare a unei sintaxe cinematografice, care beneficiaza si raspunde la fluxul cuantic al experientei de tip moment-cu-moment – Opening Night opereaza la distanta. Insistenta obisnuita a cineastului pe inseparabilitatea dintre actor si personaj (si dintre arta si viata) reverbereaza aici pe coridoarele bantuite ale unei melodrame de culise.
http://youtu.be/yMAYGBlo1Vo
